Nu lipsa de caracter. Nu disponibilitatea de a-şi vinde funcţia pentru câteva zeci de mii de euro. Nu piedestalul de făţărnicie pe care se urcă pentru a-şi clama nevinovăţia. Nu agresivitatea de care dau dovadă când pervertesc faptele pentru a-i face pe alţii să pară vinovaţi. Nu minciunile pe care le ţes pentru a poza în victimele unei conspiraţii, în eroi sacrificaţi pentru curajul de a se opune unui sistem malefic. Nimic din toate acestea nu mă mai şochează în cazuri precum cel al europarlamentarului Adrian Severin sau al liderului sindical Marian Petcu. Ce este cu adevărat stupefiant este nebunia acestor oameni.

Numai cineva cu mintea rătăcită poate să se imagineze rezistând în Parlamentul European, ghemuit într-o bancă din ultimul rând, apărându-se de huiduieli şi de vocile nervoase care îi cer demisia doar cu două degete băgate adânc în urechi. Numai cineva căruia propriul creier nu îi mai aparţine se poate despărţi atât de radical şi de brusc de statura unui fost ministru de Externe şi vicepreşedinte al grupului socialist din Parlamentul European pentru a o îmbrăţişa pe cea a unui lepros pe care îl mai apără de expulzare doar teama celorlalţi de a pune mâna pe el.

Numai cineva care şi-a pierdut complet simţul realităţii îşi imaginează că va reuşi să continue să ia mită şi să scape nelegat în timp ce toată lumea îi spune că procurorii şi serviciile secrete sunt cu ochii pe liderii sindicali şpăgari. Numai un candidat ideal pentru a fi internat la balamuc îşi permite să iasă în piaţa publică, târând după el zeci de mii de oameni, să urle cât îl ţin bojocii că puterea este coruptă, că fură de stinge, iar a doua zi el să-şi colecteze tranşa numărul 26 din mita pe care o primea constant, lună de lună, de doi ani, de la constructorul căruia îi acordase contractul pentru ridicarea unui "centru de recreere" pentru sindicaliştii săi. Aceiaşi sindicalişt