Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Licitaţia pentru managementul spitalului se află la plămădit

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 26 martie 2011 ·

Consiliul Judeţean Constanţa a uitat să finalizeze documentaţia privind organizarea unei licitaţii pentru atribuirea serviciului de management spitalicesc

Cu toate că au trecut luni de când Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa a aprobat organizarea unei licitaţii pentru atribuirea serviciului de management spitalicesc, caietul de sarcini pentru procedura de atribuire nu este gata încă. Acesta urma să fie aprobat printr-un act administrativ al preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu. „Documentele sunt încă în lucru la Consiliul Judeţean Constanţa", a precizat Dănuţ Căpăţînă, managerul SCJU Constanţa. Reamintim că managerul interimar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, are de gând să obţină un mandat definitiv în fruntea celui mai mare spital din sud-estul ţării. Acesta susţinea, acum trei luni, că cel care va câştiga concursul de management şi licitaţia va desemna o nouă echipă medicală, membrii acesteia urmând a da fiecare concurs. La viitoarea licitaţie, Dănuţ Căpăţînă va participa cu societatea pe care o deţine împreună cu asociata sa, Lucica Simona Căpăţînă. La începutul lunii noiembrie 2010, în Monitorul Oficial al României se evidenţia faptul că Lucica Simona Căpăţînă şi Dănuţ Căpăţînă, asociaţi în cadrul SC Performance Profile SRL, au decis completarea obiectului de activitate al firmei lor cu următoarea menţiune: „inclusiv management în domeniul sanitar şi spitalicesc". De altfel, de aici a pornit şi controversa legată de această societate, în care avea funcţia de director general, şi de incompatibilitatea sa cu funcţia de manager al SCJU prin prisma Legii 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Decizia de numire în funcţia de director la firma sa, publicată în Monitorul Oficial pe data de 20 octombrie 2010, suna a un soi de incompatibilitate şi a fost ulterio

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar. Judecătoria Sectorului 1 a stabilit termen în 5 martie

News.ro acum 46 minute
Călin Georgescu a contestat în instanţă măsura controlului judiciar pe care au luat-o faţă de el procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial Judecătoria Sectorului 1, pe rolul căreia a fost înregistrat procesul, a

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 36 minute
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 4 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

A început summit-ul de la Londra privind Ucraina. ”Un moment unic pentru securitatea Europei

Ziare.com acum 19 minute
Un summit reunind aproximativ 15 lideri ai ţărilor aliate Kievului s-a deschis duminică după-amiază la Londra, în prezenţa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, la două zile după confruntarea sa aprinsă cu preşedintele american Donald Trump. L

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

„Viitorul Europei se decide acum”. Vicepreședintele Parlamentului European avertizează că „România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu”

HotNews acum 24 minute
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European și al social-democraților europeni, a descris reuniunile din această perioadă ca fiind „esențiale pentru stabilitatea continentului”. Într-o postare pe Facebook, duminică, N

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 2 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Un copil de 5 ani a murit din cauza meningitei. Unde a avut loc tragedia

Ziare.com acum 3 ore
Un copil în vârstă de 5 ani, din localitatea Uricani, judeţul Hunedoara, a murit săptămâna aceasta din cauza meningitei meningococice. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara a informat medicii de familie, iar contacţii copilului au primit trat

Închiderea totală a Podului Dunărea dintre Ruse şi Giurgiu, amânată. Când va fi oprită circulația

HotNews acum 3 ore
Autorităţile bulgare au anunțat că închiderea totală a podului Giurgiu – Ruse, care era programată pentru 6 martie și 7 martie, 27 și 28 martie, a fost anulată, conform unui anunţ al Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, citat d

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Liderii europeni au sosit la Lancaster House

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/5°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°