Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacia Chişinău, surclasată la toate capitolele de Steaua!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 martie 2011 ·

Echipa Steaua Bucureşti a învins, sâmbătă, la Chişinău, într-un meci amical, formaţia Dacia, cu scorul de 4-0 (3-0), atacantul brazilian Maicon, care a debutat pentru formaţia bucureşteană, marcând două goluri.

Duelul galeriilor a fost câştigat de fanii Stelei

Unul din ingredientele spectacolului organizat pe stadionul „Zimbru" din Chişinău l-a constituit duelul galeriilor celor două echipe, Dacia şi Steaua. Cu o oră înainte de începutul meciului, ambele grupuri de suporteri au început să-și susțină frenetic favoriţii, prin cântece, bannere şi scandări. Indiferent de faptul că Dacia a încasat tocmai patru goluri în amicalul cu Steaua, suporterii „lupilor galbeni" i-au susţinut în permanenţă pe tot parcursul meciului şi după fluierul final. Amplasată în partea opusă a tribunelor, galeria „roş-albastră" a fost mult mai numeroasă şi mai activă. Ei au afişat şi câteva banere cu acuze ofensatoare la rivalii de moarte - Dinamo Bucureşti, şi critice la adresa latifundiarului din Pipera, Gigi Becali. Două dintre banere purtau următorul mesaj: „Dinamo, te iubim... în gură" şi „Steaua, un mit adevărat, jj, tu vei fi uitat". În ultimele cinci minute ale partidei, ambele galerii au scandat alternativ același mesaj „Hai Moldova!", iar după încheierea meciului ambele echipe au mers să-şi salute galeriile.

Ambasadorul României şi-a adus copiii la fotbal

Printre cei aproape zece mii de suporteri veniţi la meciul Dacia - Steaua, au fost observate mai multe personalităţi din viața publică din Republica Moldova şi din România. În loja VIP a luat loc ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurcă, împreună cu doi copii ai săi, care au trăit cu maxime emoții fiecare fază fierbinte a meciului. Tot în loja VIP a fost observat și primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur.

Aflată în pregătiri către meciul din cadrul preliminariilor E

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Administrația Trump a interzis complet Universității Harvard să mai aibă studenți străini. Ce se întâmplă cu cei care îi urmează cursurile în prezent

HotNews acum 3 ore
Administrația Trump a revocat complet dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți internaționali, într-o confruntare tot mai tensionată cu prestigioasa instituție din Ivy League. Mii de studenți străini deja înscriși sunt nevoiți acum fie să

Cine este noul primar general al municipiului București, după ce Nicușor Dan a devenit președintele României

Libertatea acum 4 ore
Nicușor Dan va prelua, luni, 26 mai, mandatul de președinte al României, iar în mod automat funcția de primar al Capitalei a rămas vacantă. În locul candidatului independent la președinție, va asigura interimatul, până la organizarea unor noi aleger

Traian Băsescu consideră că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă „trebuie să răspundă în fața legii”

HotNews acum 6 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a acuzat guvernele conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu că au admnistrat bugetul public „în interesul clientelei politice şi în interes electoral, încălcând grav şi Legea Finanţelor Publice şi Legea Responsabil

UPDATE - Două persoane au murit şi una a fost rănită, într-un accident rutier produs pe Centura de Nord a municipiului Craiova / Cum s-a produs accidentul

News.ro acum 4 ore
Două persoane au murit, joi seară, după ce o maşină şi o betonieră s-au ciocnit pe Centura de Nord a municipiului Craiova. UPDATE: IPJ Dolj a transmis primele date despre accident. ”Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au stabilit că un tână

VIDEO Ministrul Educației a semnat ordinul pentru „butonul roșu” în școli: „Este un mecanism de protecție”

HotNews acum 2 ore
Ministrul interimar al Educației, Daniel David, și-a prezentat raportul de activitate, joi, într-o intervenție live pe Facebook, și a anunțat cu această ocazie că astăzi a semnat ordinul de ministru pentru implementarea „butonului roșu” în școli. Or

Nicușor Dan: „Va exista un reprezentant activ al președintelui în relația cu diaspora” / „Există niște piedici sistematice pe care oricine vrea să deschidă o afacere în România le întâmpină”

HotNews acum 5 ore
Președintele ales al României, Nicușor Dan, a salutat participarea numeroasă a românilor din străinătate la votul pentru alegerile prezidențiale „pentru că asta înseamnă că ei sunt conectați la lucrurile care se întâmplă în România” și a spus că „în

Două aeronave F-16 achiziționate de România din Norvegia, în dotarea Escadrilei 571 Aviație Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu

Ziua Constanta acum 9 ore
Două aeronave F-16 Fighting Falcon, din cele achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat joi, 22 mai, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii. Potrivit MApN, acestea vor intra în dotarea Escadrilei 571 Aviați

Vladimir Putin a decis crearea unei zone-tampon de-a lungul graniței dintre Rusia și Ucraina

Libertatea acum 4 ore
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că forțele armate ruse au ca sarcină crearea unei zone-tampon de securitate de-a lungul frontierei cu Ucraina, relatează Kommersant și TASS.

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 23 mai, de la ora 20.00

Gandul acum 3 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnaliștii Ion Cristoiu și Cornel Nistorescu, analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii. Cu o combinație unică

Percheziții DNA la ANAF. Funcționari publici, acuzați că favorizau evaziunea fiscală în ridesharing

HotNews acum 9 ore
Procurorii fac joi, 22 mai, percheziții în București și în județele Ilfov și Giurgiu, într-un dosar de trafic de influență și cumpărare de influență, a transmis DNA într-un comunicat de presă. Ancheta vizează funcționari publici cu atribuții de cont

Vremea

București
acum

16°
vin.

15°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/15°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/27°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/12°
lun.

10°/17°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/23°
sâm.

9°/14°
dum.

8°/12°
lun.

6°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

13°/19°
sâm.

9°/15°
dum.

7°/19°
lun.

8°/19°