Ziua mea de munca a fost presarata cu vedenii in care suferinta unei mame era impinsa la limite insuportabile. Intre orele 8.00 si 14.00 am randament maxim in munca si apoi intre 17.00 si 21.00 ma incadrez in limitele normale. Starea psihica influenteaza, n-as putea spune major, dar sesizabil, randamentul muncii. Acesta este si principalul motiv pentru care evit intilnirile care m-ar putea influenta, impingindu-le intre orele 13.00 si 14.00. Uneori, insa, socoteala de acasa nu se potriveste deloc cu cea din tirg. Desi dimineata incerc sa-mi creez o dispozitie corespunzatoare, adica la dus cint arii din opere (bine ca nu ma aude nimeni!), in general prefer basul si nici vorba sa ascult stirile de dimineata, cind ajung la serviciu, la coborirea din masina, am parte de scene care imi pot strica intreaga zi. De exemplu, intr-o dimineata de decembrie, un frig subtire facea lumea grabita si eu ma pregateam sa intru in ritm, cind, deodata, sint stopat de o batrinica destul de vioaie. - Dom' presedinte, va rog ajutati-ma. Lacrimile ei pornesc navalnic si nu pot fi oprite cu o bucatica de batista. - Va rog, doamna, ce probleme aveti? - Am un baiat, n-are serviciu, sta la mine si cu pensia mea nu ma descurc. - Ce meserie are? - A lucrat pe unde a putut. - Citi ani are? - Patruzeci si sase de ani. - De ce nu vine el, doamna? - Sta in casa toata ziua si nu-i pasa. - Pai, daca lui nu-i pasa de el... - Dar eu sint bolnava, nu mai pot... Ma uit la batrina si constat ca nu-si pune mari sperante, am sentimentul ca, disperata fiind, incearca sa obtina o mina de ajutor. Lacrimile sale insa aratau ca este un suflet chinuit, disperat. - Puteti veni miine cu el la mine? - Cind? - Tot asa, dimineata. Ziua mea de munca a fost presarata cu vedenii in care suferinta unei mame era impinsa la limite insuportabile. A doua zi, batrina se apropie timid de masina, cu fata neplinsa si cu o abia sesi