Jocul marilor companii sau grupuri de interese de a plăti politicienii pentru a le promova articole de lege favorabile s-a născut la Washington: lobby-ul. La Bruxelles, în Parlamentul European, această practică este la fel de mult folosită ca şi peste ocean. Diferenţa este că, în timp ce la americani lobby-ul este reglementat strict şi totul se face transparent, cu nume şi cu sume la vedere, la Bruxelles jocurile se fac pe sub masă.
Europarlamentarul PSD Adrian Severin a încercat să joace şi el într-o astfel de partidă, la Bruxelles, însă a fost prins şi acuzat de corupţie. Nervozitatea sa ar putea fi explicată poate şi prin faptul că Severin cu siguranţă nu este o excepţie între europarlamentari. El doar s-a numărat printre neglijenţii prinşi. La Bruxelles, companiile şi europarlamentarii au obligaţia de a-şi declara astfel de înţelegeri financiare într-un registru financiar. Suspect de puţini o fac, arată însă un raport din 2010 al Friends of the Earth Europe. Raportul mai arată că marile companii care în SUA declară cheltuieli imense de lobby nu procedează la fel şi la Bruxelles.
În 2010, la Washington, firmele şi-au "cumpărat" legi de la congresmani contra zeci de milioane de dolari. Iată cele mai influente 20 de firme de la Washington, după dolarii cheltuiţi pe lobby, numărul de lobby-işti angajaţi şi veniturile obţinute în 2010, conform thedailybeast.com. În total, aceste 20 de firme au cheltuit peste 270 de milioane de dolari pe lobby în Congresul SUA.
1. Compania americană care a plătit cei mai mulţi bani congresmanilor de la Washington, pentru a promova legi în favoarea intereselor sale a fost General Electric. Firma-gigant a cheltuit 39,3 milioane dolari pentru a-şi promova interesele în Congresul SUA. General Electric are angajaţi 195 de oameni care fac lobby în favoarea sa, iar veniturile obţinute în 2010 au fost de 150,2 miliarde dola