Născută Lahovary, principesa a fost ultima aristocrată veritabilă a literaturii europene. A trăit între 1889 şi 1973, s-a exprimat cu virtuozitate în limba franceză şi a fost o figură-cheie pentru diplomaţie, literatură şi, în general, „lumea bună“ a Europei interbelice.
Prinţesa Martha Bibescu este un exemplu strălucit pentru supravieţuirea „sângelui albastru" - în ce a avut acesta mai semnificativ, distincţia aristocratică şi excelenţa întreprinderii - în din ce în ce mai masificatul şi mai proletarizatul secol al XX-lea.
Născută în secolul XIX, provenind din ilustrele familii aristocratice Lahovary şi Mavrocordat, principesa a fost o figură charismatică şi seducătoare a vieţii culturale şi politice interbelice, în România şi în restul Europei, iar după război s-a refugiat în Occident, fără a se mai putea întoarce în România cotropită de ciuma bolşevică.
Citiţi şi: Prinţesa Brâncoveanu, prietenă cu Marcel Proust
Martha Lahovary făcea parte din cele mai vechi şi mai ilustre familii româneşti de tradiţie politică, diplomatică şi culturală. Mama sa, Smaranda (Emma) Mavrocordat, descinde din ramura moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat, iar tatăl scriitoarei, Ion N. Lahovary, a fost de-a lungul anilor ministru al României la Paris, ministru de Externe şi preşedinte al Senatului.
Călătoriile
Crescută şi formată sub semnul acestui impunător arbore genealogic, Martha Bibescu îşi va împlini educaţia primită într-o mănăstire din Belgia cu cea specific românească. Prin căsătoria în 1905, cu prinţul George Valentin Bibescu (preşedintele Federaţiei Aeronautice Internaţionale), nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul abdicat la 1848, scriitoarea devine astfel prinţesa Martha Bibescu, intrând într-o familie princiară, din care mai fac parte Ana-Elisabeta Brâncoveanu - contesa Anna de Noailles - şi Elena