Criza şi preţul în creştere al carburanţilor nu i-au determinat pe români să renunţe la achiziţia de maşini. Totuşi a apărut o modificare majoră în comportamentul acestora, tot mai multi preferând maşini second hand şi uitandu-se mai atenţi la consumul de carburanţi.
Doar 5% dintre români au intenţia de a cumpăra un automobil în următoarele 6 luni, conform studiului GfK MotoBus. Acest procentaj este comparabil cu cel înregistrat în 2009 - de 6% - dar în scădere faţă de 2008, când 9% declarau acelaşi lucru. Anul trecut, procente mai mari pentru intenţia de achiziţionare se înregistrau în Oltenia (12%) şi în rândul celor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 ani (13%). În plus, 60% dintre preferinţele românilor se îndreaptă în 2010 mai degrabă spre maşini second hand.
Peste trei sferturi dintre cei care au declarat în 2010 că intenţionează să cumpere un autovehicul aveau în plan să facă plata cash, din resurse proprii. În perioada 2008-2009, numărul românilor care preferau să plătească cash pentru automobilul cumpărat era mai mic, o posibilă explicaţie fiind legată de creşterea nesiguranţei în rândul consumatorilor, scăderea veniturilor stabile şi a disponibilităţii de a contracta un credit, precum şi accesul mai dificil la credite în 2010.
Un sfert din români, dispuşi să cheltuiescă 5000 euro pe o maşină
Pentru achiziţionarea autoturismului dorit majoritatea respondenţilor (82.6%) ar fi dispuşi să cheltuiască până în 15.000 euro. Un sfert dintre respondenţi sunt dispuşi să aloce sub 5.000 euro, 38.4% între 5.001 şi 10.000 euro, iar 18.9% între 10.001 şi 15.000 euro, potrivit unui studiu realizat de operatorul de sondaje online ivox.ro.
58% dintre participanţii la sondaj declară că în viitorul apropiat doresc să achiziţioneze un automobil, singuri sau împreună cu familia. În privinţa mărcii automobilului dorit, Volkswagen se găseşte topul pref