Pentru electronicele mai noi, reparatorii spun că valoarea unei depanări reprezintă 10% din preţul de achiziţie. La cele mai vechi, manopera şi piesele nu trec de 100 de lei. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
Nu există televizor românesc Sirius sau Diamant, vreun pick-up sau magnetofon care să nu fi făcut cunoştinţă cu aparatul de lipit cel puţin o dată în viaţă. Televizorul alb negru se strica fix când îţi era lumea mai dragă, înaintea sărbătorilor sau a unor meciuri importante de fotbal. Cel puţin o oră dura "consultaţia".
Electronistul înşira o valiză plină cu rezistenţe, tranzistoare, diode sau condensatori. Încingea pistolul de lipit şi mirosea a sacâz de ziceai că se ţine o slujbă de mitropolie la tine în casă. La final, venea şi concluzia pe care toată familia o aştepta cu sufletul la gură: "Ştiţi, e arsă o piesă, nu o am la mine, mai vin săptămâna viitoare să rezolvăm treaba!".
Din anii ’90, experienţa electronistului s-a îmbogăţit, au apărut televizoarele color, aparatele video şi casetofoanele care încâlceau casetele. Numărul de telefon al electronistului a rămas scris lângă cel al Ambulanţei.
Philips, secretul care se ascunde sub pătură
Ce mai repară electronistul acum, în era consumerismului? La Marcus Electronics, un atelier de pe strada Moineşti, din cartierul bucureştean Drumul Taberei, doi tineri înghesuie pe uşă, într-o pătură, un munte de televizor - "Suntem cu Philipsu’". Specialistul Adrian Marcus se ridică de la "masa de operaţie", unde un televizor LCD stă cu măruntaiele în bătaia lămpii. "Îmi pare rău, nu primesc, schimb o piesă şi peste o săptămămână vă întoarceţi, pică alta", le-o taie scurt electronistul.
Atelierul e plin, vreo 12 televizoare LCD îşi aşteaptă reparaţia. Pe mese mai sunt CD playere şi componente ale unor computere. Electronistul are şi o deviză - "Nu intri în ele
