Ma duc "la rusu", acum doua saptamani, sa cumpar castraveti murati. Muraturile din magazinele nemtesti sunt ori fade, ori dulcege, ca multe altele de pe aici. Mi se mai agata de cos ceva mezeluri romanesti, caci Mix-Markt-ul rusesc pune pe rafturi, de-a valma, nostalgii culinare din toata Europa de Est. Platesc la casa si dau sa plec, cand imi atrage atentia tricolorul ros-galben-albastru. Iau cu mine fluturasul pe care se anunta mare bal mare, romanesc, langa Reutlingen. Asa am ajuns la o petrecere intr-o cantina nemteasca, la care au stralucit doar gablonturile unor domnisoare si cheful de chef, al unor santieristi.
E sambata seara, 19 martie. Ne dichisim de bal si luam autobuzul, ca sa poata bea, toata lumea, un paharel. Afara-i inca frig, de la statie mai e un pic de mers pe jos. Gasim destul de usor "locul faptei", o cantina de intreprindere. Inauntru e caldut, bine luminat, decoratie verde. Din usa, ne bucuram deja de privelistea dispunerii meselor, ca la restaurant. Doar o parte din ele sunt alaturate ca la nunti, sau ca la petrecerile romanesti incinse in sali de sport.
La intrare insa, HALT! Un bodyguard pazeste, doi taietori de bilete incaseaza. Platim 10 euro de caciula, ni se dau niste biletele rosii, neinseriate fiscal si fara pret scris pe ele. Bun! Dam sa intram. Inca nu se poate. Adolescenta bruneta ce taie bilete scoate o "stampiluta" si ne-o aplica pe incheietura mainii.
Gata, imi zic in gand. Am trecut de Cerberi. Dar nu-i asa. Colegul de scaun al brunetei ne mai cere o data mana si, cu o carioca fosforescenta, incercuieste urma ilizibila de stampiluta. Imi aduc aminte ca, la balurile romanesti din Stuttgart, Köln, München sau Nürnberg, n-am fost "insemnati" ca la discoteci. S-o fi schimbat metoda.
Gasim o masa spre geam, mai retrasa, si ne asezam. La o masa lunga din fata, un chelner se opinteste cu
