Administraţia locală din Zalău s-a alăturat şi în acest an programului Earth Hour, astfel că, în această seară, între orele 20.30 – 21.30 , în sediului primăriei şi a altor 16 instituţii subordonate vor fi oprite luminile.
Municipiul Zalău s-a alăturat organizatorilor campaniei Earth Hour, cu scopul de a transmite un mesaj global despre nevoia de a fi responsabili faţă de mediul înconjurător, primăria asumânduşi acţiuni prin care să facă public mesajul din acest an: "În 26 martie 2011, la ora 20.30, stingeţi luminile timp de o oră. Este Ora Pământului!"
“Până acum au răspuns invitaţiei noastre 16 unităţi de învăţământ din municipiul Zalău; mulţumesc cadrelor didactice pentru implicare, pentru că educaţia se face în şcoli, iar copiii trebuie să înveţe ce înseamnă responsabilitatea faţă de mediul înconjurător. Aşteptăm şi alte instituţii publice să ni se alăture în demersul nostru, vă invităm şi pe dumneavoastră să participaţi activ la această campanie” spune Radu Căpîlnaşiu, primarul municipiului Zalău.
Grădiniţa Voinicel, Grădiniţa nr. 7, Grădiniţa Pinochio, Grădiniţa nr. 5, Grădiniţa nr. 8, Grădiniţa nr. 10, Grădiniţa Dumbrava Minunată, Grădiniţa nr. 13, Şcoala Gimnazială Corneliu Coposu, Şcoala Gimnazială Simion Bărnuţiu, Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu, Şcoala Gimnazială Gheorghe Lazăr, Grup Şcolar Voievod Gelu, Grup Şcolar Mihai Viteazul şi Liceul Reformat, Şcoala Gimnazială George Coşbuc sînt unităţile de învăţământ care până astăzi şi-au exprimat disponibilitatea şi au răspuns invitaţiei Primăriei Municipiului Zalău. Prin acţiuni diverse, de la realizare de fluturaşi şi distribuire a lor în cartiere, până la scenete cu tema campaniei, înregistrarea pe site-ul oficial www.earth-hour.ro, copii şi cadre didactice vor face public mesajul organizatorilor.
În 2010, Municipiul Zalău a fost pentru prima dată oraş Earth Hour, al