* * *
“Da, fata, pui cu Elseve, balsam de-ala si pe-orma sa vezi cum luceste, ca la salon. Da, fata, da.” Sunculitele randuite frumos, pe-afara, nu mai mult decat trebuie, blugii stramti, parul in coada, doua-trei elastice colorate de prins parul insirate pe mana stanga, guma de mestecat in miscare rotunda, continua, flegmatica. Tramvaiul se opreste, cu hurducaieli, iar pana cobor de pe peronul statiei mai apuc sa aud “Da’ nu e, fata, el mai destept ca tine, da-l dra…”
Imi continui drumul, soarele nu mai pluteste pe deasupra noastra ca ieri, a inceput sa sape in inimi deja, s-a infiltrat deja in corpuri, il simt cum imi perpeleste pielea pe dinauntru. Da, a venit primavara.
* * *
Daca te grabesti, semaforul de la Unirii poate fi nu numai extrem de enervant de lung, ci si foarte perfid. Pentru ca nu e ca celelalte semafoare, sa schimbe rosu dupa ce contrasemaforul trece pe verde si invers. Nu, el mai sta un pic intre momentele astea, inexplicabil, poate o jumatate de minut. Dar ceea ce-i cu adevarat interesant e ca verdele dureaza atat de putin, incat, daca nu esti cu ochii-n patru, nu apuci sa treci strada.
Eu nu ma grabeam, insa ea se grabea. 42 de ani, probabil, aranjata intr-atat incat ridurile sa para insemne de mare noblete, ochelari de soare, jacheta de piele de caprioara, fina, pantofi dintre cei mai scumpi. O Prezenta. Vorbeste la telefon pe masura ce se apropie de zebra “Fata, nu pot sa cred. DOI lei un kilogram de bors? Da’ nu se poate asa ceva…”
Semaforul e cuminte azi, asa incat ne despartim repede, iar eu imi continui drumul, cu soarele in fata, in spate, in dreapta, in stanga, in mine.
* * *
Eu nu mananc dimineata, insa recunosc, uneori mi se face foame pe la 10 jumate, ca acum. Ma joc cu foamea asta de dimineata de multe ori, constatand despre cum asa o treaba imi aduce marturii ale existentei mele. Ga
