Federaţia Română de Box a anunţat, sâmbătă, că Asociaţia Internaţională de Box (AIBA) a ridicat suspendarea sportivilor şi arbitrilor români, însă a păstrat sancţiunea dictată împotriva FR Box.
Contactat de MEDIAFAX, preşedintele FR Box, Rudel Obreja, a declarat că suspendarea dictată federaţiei afectează practic "pereţii forului".
"Suspendarea dictată împotriva sportivilor şi arbitrilor români a fost ridicată, însă AIBA a păstrat sancţiunea de doi ani în cazul FR Box pe care a şi amendat-o cu 5000 de franci elveţieni, plus 2.500. Cei de la AIBA au suspendat de fapt pereţii federaţiei, în condiţiile în care sportivii şi arbitrii pot participa la competiţiile internaţionale. Asta este dovada că au făcut un mare abuz şi îl vom demonta la forurile superioare. Voi merge mai departe la TAS până se va face dreptate, pentru că suspendarea mea, dictată după turneul de la Iaşi, nu a fost în baza unor acte oficiale, ci în urma unui abuz", a spus Obreja.
Biroul Comitetului Executiv al AIBA a decis, la 8 martie, suspendarea Federaţiei Române de Box şi trimiterea către Comisia de Disciplină a forului internaţional pentru o analiză a dosarului. Potrivit forului internaţional, AIBA a fost informată că Federaţia Română de Box va susţine alegeri pentru desemnarea unui nou preşedinte la data de 27 octombrie 2010, pentru a-l înlocui pe preşedintele suspendat Rudel Obreja, alegeri care nu au mai avut loc.
În ianuarie 2010, preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a fost suspendat 11 ani de federaţia internaţională pentru că nu a respectat o sancţiune anterioară dictată de Comisia de Disciplină a AIBA şi pentru că a prezentat documente falsificate în cursul unei proceduri disciplinare.
Ulterior, Comisia de Apel a Federaţiei Internaţionale de Box Amator (AIBA) a decis, săptămâna trecută, să reducă suspendarea lui Obreja de la 11 ani la cinci ani.