Implicarea Frantei in initierea zonei de excludere aeriana din Libia este inedita pentru politica externa franceza a ultimilor ani. In 2003, Franta, condusa de presedintele Jacques Chirac, s-a opus planurilor Americii de invazie a Irakului, dand nastere unor mari probleme atat in relatia bilaterala, cat si in NATO.
In 2011, cu presedintele Nicolas Sarkozy in frunte, Franta a luat din nou o pozitie vizbila pe scena internationala, de aceasta data situandu-se de partea razboiului, motivand ca poporul libian trebuie salvat de salbaticia liderului Moammar Gaddafi.
De ce isi doreste Franta, deodata, atata implicare pe scena internationala? Dominique Moisi, autorul lucrarii "The Geopolitics of Emotion" (Geopolitica emotiei, n.r.), gaseste cateva raspunsuri la intrebarea De ce a plecat Sarkozy la razboi?.
In ochii francezilor, spune autorul, statutul international al Frantei ramane in ingredient important din identitatea nationaal. Nimic nu este mai rau pentru un francez decat sa fie perceput de ceilalti cu indiferenta sau, doamne-fereste, sa nu fie observat deloc.
Chestiunea Libia indeplineste, asadar, mai multe deziderate: se ajunge din urma Germania, profund implicata international, s-a "luat fata" Americii, iar steagul francez este arborat pe strazile eliberate ale Libiei, alaturi de steagul revolutionar.
Factorul Sarkozy este si el fundamental: presedintelui francez ii plac crizele, intrucat in viziunea sa, in asta consta adevarata putere - sa iei decizii grele in circumstante nefavorabile.
Bineinteles, nici faptul ca interventia in Libia l-ar re-legitima pe Sarkozy in ochii concetatenilor, pe care ii asteapta la urne anul viitor, pentru alegeri prezidentiale, nu este de neglijat. "Presedinte - jucator", Sarkozy joaca o carte riscanta pentru a recapata increderea francezilor.
Un alt fac
