Chicago Bulls pare să fi atins vârful de formă în momentul în care playoff-ul se apropie cu paşi repezi. „Taurii” au obţinut a 14-a victorie consecutivă pe teren propriu, 99-96 cu Memphis Grizzlies, şi şi-au consolidat primul loc în Conferinţa de Est, mai ales că ocupanta poziţiei secunde, Boston Celtics, a pierdut surprinzător pe teren propriu în faţa lui Charlotte Bobcats.
Şi de această dată, Derrick Rose a fost cel mai bun jucător de la Bulls, cu cele 24 de puncte marcate, 7 recuperări şi 7 pase decisive. Alături de el, Luol Deng (23 de puncte) şi Carlos Boozer (12 puncte, 9 recuperări) au avut un meci foarte bun, De cealaltă parte, cele 16 puncte ale lui Zach Randolph sau cele 14 puncte şi 11 rcuperări ale lui Marc Gasol nu au fost suficiente pentru ca echipa din Memphis să producă o a doua surpriză consecutivă, după ce câştigase pe terenul lui Boston cu două zile în urmă.
Kobe Bryant (37 de puncte) şi Pau Gasol (26 de puncte şi 8 recuperări) au fost cei mai buni oameni ai lui Lakers în meciul câştigat cu 112-104 în faţa „vecinilor” de la Clippers, pentru care Mo Williams a înscris 30 de puncte. Este a şasea victorie consecutivă a actualilor campioni, care au reuşit să mai reducă distanţa faţă de liderul din Vest, San Antonio Spurs, învinsă din nou fără Tim Duncan, scor 96-98, de către Portland Trail Blazers.
Chiar şi aşa însă, şansele ca texanii să piardă primul loc sunt destul de mici. Spurs ar trebui să piardă şase din ultimele zece meciuri ale sezonului regulat, iar Lakers să-şi câştige toate partidele rămase.
Alte rezultate
Indiana - Sacramento 93-110
Orlando - New Jersey 95-85
Boston - Charlotte 81-83
Cleveland - Detroit 97-91
Miami - Philadelphia 111-99
NY Knicks - Milwaukee 96-102
Oklahoma - Minnesota 111-103
Denver - Washington 114-94
Phoenix - New Orleans 100