Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În vizită la conacul lui Iuliu Maniu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 martie 2011 ·

Casa în care s-a născut şi a trăit marele om politic se află în satul Bădăcin, la 5 kilometri de Şimleu. Cei interesaţi mai pot vedea două camere, care au fost transformate în muzeu.

La nici 10 minute cu maşina din centrul oraşului Şimleu Silvaniei, orice pasionat al istoriei sau admirator al marelui om politic Iuliu Maniu, poate ajunge la casa în care s-a născut „Sfinxul din Bădăcin”.

Conacul lui Iuliu Maniu se află chiar la intrarea în sat, dar mai întâi turiştii trebuie să ajungă la casă preotului greco catolic Cristian Borz, care administrează moştenirea lăsată de Iuliu Maniu.

„Cei interesaţi mai pot vedea două camere, care au fost transformate în muzeu. Este vorba despre biroul de lucru a fostului prim ministru din perioada interbelică şi un dormitor. Obiecte personale, un portret făcut de pictorul Ioan Sima şi tablouri cu înaintaşii săi, precum Simion Bărnuţiu sau Demetriu Coroianu mai pot fi găsite în conacul de la Bădăcin”, explică părintele Borz.

În curtea casei, trecând prin parcul domeniului, turiştii ajung la mormintele părinţilor şi a rudelor lui Iuliu Maniu, precum şi la mormântul simbolic pe care i l-au ridicat consătenii celui care a murit şi a fost îngropat fără cruce în infernul concentraţionar de la Sighet. „Tot aici, le prezentăm vizitatorilor un sfinx, pe care familia Maniu l-a primit tocmai din Egipt. Renumele de „Sfinxul de la Bădăcin”, atribuit lui Iuliu Maniu, vine de la acest artefact original pe care l-a primit familia sa”, mai spune preotul greco catolic.

Intrarea şi ghidajul oferit de părintele Borz sunt gratuite, dar cei care îşi permit pot face şi donaţii, banii urmând a fi folosiţi pentru reabilitarea casei lui Iuliu Maniu, care, din păcate, trece de zeci de ani printr-un proces nemilos de degradare.

Mai multe detalii, informaţii şi imagini din Bădăcin puteţi afla accesând site

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 19 minute
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 3 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum o ora
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 2 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 10 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°