«Criza Severin» este o lecţie importantă despre aparenţă şi substanţă.
La ora la care acest articol a fost predat redacţiei nu se cunoaşte deznodământul „crizei Severin". Pentru cele ce urmează, contează mai puţin. Câteva concluzii, unele severe, se pot, deja, desprinde.
Adrian Severin şi-a depăşit cu mult şi de multă vreme nivelul de competenţă. Titulatura „europarlamentarul socialist român" este, evident, falsă. Adrian Severin este român, dar este departe, foarte departe de stânga. Mai concret: are singura orientare durabilă a politicii româneşti - eul.
Adrian Severin este un produs, chiar excepţional, al şcolii politice în stil românesc, unde expertiza solidă (în orice alt domeniu în afara învârtelilor) rămâne un handicap major. Predispus la fanfaronadă, inamic incurabil al hidrogenului, gardian locvace al misterioasei liste cu spioni, traficant de teze goale de conţinut, dar prezentate cu fermitate, Adrian Severin nu va lăsa în urmă niciun regret la despărţirea de cei pe care îi reprezintă. Cheia aici este: la cei pe care îi reprezintă. Pe cine reprezintă domnul Severin, când reprezintă pe cineva în afară de sine? Răspunul se găseşte la acel electorat amoral care nu ar avea ezitări (deci, conştiinţă) în a proceda la fel cum a procedat şi domnul Severin în întreaga sa carieră. Acel electorat îşi va găsi repede un ales care să-l reprezinte, fără a-l servi. Domnul Severin ar putea fi, adică, înlocuit oricând, cu rezultate similare, de mulţi (poate prea mulţi) români, nu toţi social-democraţi, unii chiar deloc.
„Criza Severin" ilustrează perfect şi ce înseamnă exportul de moravuri politice româneşti. Demisia imediată, fără comentarii lungi şi inutile, nu intră în practica democratică din această ţară. Preşedintele însuşi a promis demisia „în cinci minute". Au trecut ani. Politicianul român este, prin definiţie, un re-evaluator de po
