Foto: Nicolae R. Dărămuş În 11 martie 2011 fusesem la Oradea, unde, pentru întâia oară în România, avea loc o manifestare publică având un subiect pe cât de original, pe atât de luminos: „Simpozionul Naţional Ecologie şi Religie”. Nu era puţin lucru să văd sub acelaşi acoperiş pe prelaţii din fruntea bisericilor greco-catolice, romano-catolice, ortodoxe, reformate, evanghelice-luterane, baptiste, pe cel din fruntea ordinului francisacan local, pe rabinul Bihorului, pe reprezentantul regional al islamului, alături de activişti de mediu şi de presă. Nu o dată, nenumărate şi majore prilejuri istorice puseseră laolaltă pe unii dintre liderii acestor culte religioase, dar faptul fusese de cele mai multe ori rodul diferenţelor, poate, chiar al neînţelegerilor, ceea ce a făcut ca ecumenismul să rămână o vagă amăgire umanistă până în ziua de azi, copleşit de divergenţe şi războaie fratricide.
"Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; pe alocurea vor fi cutremure de pământ, foamete şi turburări. Aceste lucruri vor fi începutul durerilor." Marcu 13:8 Uneori, atunci când te aştepţi mai puţin, ceea ce poţi privi cu neîncredere după multe experienţe rele poate însemna, prin excepţie, un prim pas spre topirea mizantropiei. şi ce putea fi mai util într-o asemenea întâlnire decât a-mi spune, fie şi pentru câteva ceasuri, că – azi, aici, mâine, altundeva, dar nu doar când va fi prea târziu! –, înţelepţii lumii se vor trezi şi uni, înţelegând că adevărata credinţă în Dumnezeu, fiinţând în toţi – dincolo dogme, precepte şi ceremoniale religioase, fără îndoială, omeneşti cât cuprinde – înseamnă „iubirea aproapelui”; care, departe de a fi numai omul, este întrupat de toţi fraţii săi întru Creaţie, de la „râul, ramul” la furnică, păstrăv şi elefant, cărora le fusese dat în Pământul nu spre a-l stăpâni, ci spre a-l locu
