Am înţeles că dacă joci la mijloc cu Apostol, Ad. Cristea, Ghioane şi Varga pierzi cu 5-0 în faţa Serbiei. Am trecut cu toţii peste acel moment şi peste faptul că în trei ani nu prea am mai bătut pe nimeni, până am ajuns la Zenica. Şi am jucat împotriva unei naţionale care trăieşte cu presiunea dezafilierii de la UEFA, problemă care îl măcina enorm pe Mircea Sandu la sfârşitul înfrângerii de aseară, în loc să îşi asume răspunderea pentru ruşinile fotbalistice ale României.
A fost 2-1 pentru Bosnia, iar Răzvan Lucescu susţine că ghinionul ne-a urmărit, în condiţiile în care la cornere în dreptul bosniacilor apărea 11, iar în dreptul nostru 0. Trecem la ocazii: Bosnia 7, România 2. Şi Răzvan invocă acelaşi blestemat ghinion. Se uită fix spre cameră, parcă nici nu ascultă întrebările lui Leo Badea, reporterul ProTV. Poate acum înţelege pentru prima dată de ce Florescu e liber de contract şi de ce Ropotan sau Cociş sunt prieteni cu fotbalul mediocru. Dar mai ales cât de riscant e să mergi pe mâna jucătorilor care au uitat când au evoluat în ultima partidă oficială, gen Deac sau Tamaş.
La capitolul sport rege, în România acesta este reprezentat de o ironie ieftină, e sportul confundat cu circul. Fotbalul unde ratingul nu-l mai fac execuţiile de pe dreptunghiul verde, ci este adus de Mititelu şi Iancu, de Becali şi Copos, de Borcea şi Meme, de Sandu şi Dragomir.
Ne mai întrebăm de ce antrenorii români se bazează pe al 18-lea frate togolez al lui Adebayor sau pe portughezii care n-au loc nici în liga a patra în ţara lor? Centre de juniori nu mai există, campionatul de tineret-rezerve reprezintă o cheltuială în plus pentru "profeţii" fotbalului nostru şi aflu că antrenorii de la academia lui Hagi sunt mai preocupaţi de Solitaire, decât de pregătirea viitoarelor talente.
Uitaţi-vă la echipele formate exclusiv din români, sunt la retrog
