Când citiţi aceste rânduri, peste 300.000 de persoane zboară cu avionul. Criza petrolului şi poluarea de care se fac vinovate aeronavele de pasageri impun o schimbare a flotei aeriene. Sursa: nasa.govSursa: nasa.govSursa: nasa.govSursa: nasa.govSursa: nasa.govSursa: nasa.gov Sursa: nasa.gov
1 /.
Petrolul e al naibii de scump şi preţul va creşte întruna. Atunci, o să proiectăm avioane care să consume mai puţin. Pentru asta, n-ar fi mai bine să fie mai uşoare? Ba da, aşa că vom folosi polimeri hibrizi, compozite ceramice etc. şi o lăsam mai moale cu oţelul şi titanul, chiar şi cu aluminiul. Acestea sunt coordonatele viitorului în transportul aerian de pasageri, arată specialistul NASA în aeronautică Richard Wahls.
„Dacă te uiţi de la distanţă la avionul viitorului, nu observi multe diferenţe faţă de flota de astăzi, dar sunt câteva elemente revoluţionare”, spune Wahls pentru EVZ. El consideră că avioanele de mâine trebuie să consume cu 70% mai puţin combustibil decât cele de astăzi, să fie capabile să aterizeze pe piste mai scurte (1,5 km) şi să fie mult mai „tăcute”.
Mai lente, dar mai "curate"
Dar Wahls are câteva veşti bune şi pentru cei care aşteaptă minuni ale tehnicii. Ce ziceţi de aripi pliabile, motoare hibride sau învelişuri de aeronavă care se regenerează automat? Dacă nu e de ajuns, imaginaţi-vă şi ferestre cu realitate virtuală, care vă prezintă panorame ale zonelor peste care călătoriţi.
Chiar dacă avionul viitorului e mai ecologic şi mai silenţios, el nu este şi mai rapid. O aeronavă cu dimensiunile unui Boeing 737-800 (40 m lungime, 186 de locuri) va avea o viteză de croazieră de aproximativ 750 km/h (cu 100 km/h mai mică decât Boeingul numit).
Pentru a ne prezenta avioane anilor 2025 - 2030, NASA a cerut sprijinul Massachusetts Institute of Technology (MIT), Boeing Company, Northrop Grumman, Lockhee