La Târgovişte, pe o stradă de lângă Şanţul Cetăţii, într-o cocioabă mizerabilă, fără căldură, fără curent electric şi fără apă, locuieşte Constanţa Cluceru, o bătrână de 81 de ani.
Suferă de afazie cronică şi nu aude nimic dacă nu te apleci la urechea ei să o întrebi tare şi rar despre viaţa ei. Este mică de înălţime şi îmbrăcată sărăcăcios, dar ţine capul sus şi te priveşte în ochi cu sinceritate. Vorbeşte corect şi limpede limba română. A fost tipograf şi a trăit printre cărţi şi ziare vreme de 40 de ani. Viaţa i-a lăsat o amintire de nepreţuit, care a rămas mereu vie: bucuria imensă de a zbura aproape de cer.
La 20 de ani a cunoscut zările albastre din înalţimi. A plutit cu planorul deasupra pământului, liberă ca vulturii care urcă spre înaltul cerului. Când viaţa a coborât-o brutal din înălţimile albastre, pe pământul oamenilor răi, obligând-o să se târască pentru a supravieţui, a rămas cu capul sus şi cu sufletul curajos. Vreme de 60 de ani nu a uitat niciodată că a fost cândva vultur.
Prima iubire- zborul
În 1949 o tânără zveltă, cu privirea îndrăzneaţă, păşea pe poarta Şcolii de zbor fără motor „Valeriu Pavlovici Cicalov” din Braşov. Tânăra tipografă Constanţa Cluceru din Târgovişte fusese selecţionată de „partid” să urmeze Şcoala de planorism. A îndrăgit imediat zborul şi planoarele, păsări tăcute cu care zbura pe deasupra munţilor. La terminarea cursurilor a ieşit prima din cei 32 de cursanţi şi a fost selecţionată să urmeze cursurile Şcolii de aviaţie militară de la Ghimbav. A zburat cu avioane militare, deprinzând taina pilotării lor. Avea în faţă o carieră strălucită de pilot militar.
Într-o zi, la şcoala din Ghimbav a sosit o telegramă de la Bucureşti, prin care era chemată de urgent la tovarăşul Scorţea, Ministrul Aviaţiei. I-a spus direct: „Tovarăşa Cluceru, pleci la Târgovişte unde te vei ocupa de construirea unui a
