România a făcut bine că a aderat la această iniţiativă. Decizia va aduce beneficii pe termen lung. Recentul Consiliu European (24-25 martie 2011)a fost dominat de discuţii economice subordonate câtorva teme de mare importanţă: o nouă calitate a coordonării economice şi întărirea pilonului economic al Uniunii Economice şi Monetare, garantarea colectivă a stabilităţii Eurozonei, credibilitatea sectorului financiar-bancar.

Ultimul Consiliu European a transpus în decizii concluziile dezbaterilor începute încă în 2008 şi continuate pe toată durata manifestării crizei globale. Comisia Europeană, Parlamentul European şi guvernele ar trebui să vină acum cu formula şi curajul de a le transpune în realitatea economică şi socială.

Statele membre mai trebuie să elaboreze un plan multianual de consolidare fiscală. Iar acesta se cere a fi însoţit de reforme structurale care să ducă la creştere economică. Pe când de la Piaţa Unică, recunoscându-i-se rolul în realizarea creşterii şi creării locurilor de muncă, promovării competitivităţii, se aşteaptă să aducă rezultate concrete pentru mediul de afaceri, dar şi pentru cetăţeni.

Indiscutabil, Pactul Euro Plus şi Mecanismul Stabilităţii Europene au fost cel mai aprig dezbătute. Nu numai că fiecare din cele două instrumente europene are o individualitate pregnantă, dar între ele există şi o relaţie de interdependenţă complexă. Poate de aceea, cu doar câteva zile înaintea recentului Consiliu European, nouă state membre (majoritatea non-Euro) au trimis o scrisoare comună preşedinţilor Van Rompuy şi Barroso prin care propuneau ca UE să exploreze şi să opteze pentru noi direcţii de dezvoltare sustenabilă, în perioada postcriză.

Semnatarii acestui document îşi menţineau interesul concentrat pe aspectul competitivităţii, dar adăugau solicitarea de a se insista mai mult pe caracteristicile viitoare ale globali