Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal general în politica românească !

Publicat in Cotidianul, luni 28 martie 2011 ·

O serie de telegrame Wikileaks dezvăluie printre altele, că, în 2007, Ambasada SUA a conceput, într-o telegramă clasificată drept confidenţială, un top cinci al oligarhilor din România, precum şi unul baronilor locali. Raportul este intitulat "Cine conduce România". Printre cei care sunt incluşi în top se numără: Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vîntu, Ioan Niculae, Gigi Becali şi Attila Verestoy. În seria telegramelor publicate de Hot News se mai arată viziunea ciudată a fostului ambasador al SUA Nicholas Taubman despre suspendarea lui Băsescu: amintiţii ologarhi români erau, în decursul acţiunii din 2007 de suspendare a preşedintelui, "unelte ale intereselor ruseşti". Telegramele mai dezvăluie cum obsesia accentuată a lui Traian Băsescu cu privire la Dinu Patriciu este preluată în corespondenţa diplomatică a misiunii Statelor Unite ale Americii la Bucureşti cu Departamentul de Stat, şi în multe locuri, chiar însuşită. Totodată, telegramele reprezintă o selecţie de texte antiopoziţie şi pro-Băsescu. În text, mai jos, telegramele! Publicarea de acum telegramelor Wikileaks despre România pune mai multe şi grave, probleme. Iată-le:

Cum au ajuns telegramele la HotNews, la România Liberă şi la televiziuni ? În condiţiile în care CRJI a obţinut de la Wikileaks dreptul de a le publica şi a anunţat un parteneriat în acest sens cu o revistă şi cu un cotidian naţional, iar acum aceste telegrame au ajuns pe site-ul HotNews şi al României Libere dar şi la televiziunile de ştiri. Apar mai multe ipoteze: Ori CRJI nu a mai respectat înţelegerea cu cele două publicaţii, ori i-au fost sparte codurile de acces la Wikileaks în vederea preluării telegramelor, ori este o altă operă de cârdăşie cu presa aservită lui Traian Băsescu a Serviciului de Informaţii Externe şi a Serviciului Român de Informaţii. HotNews şi România Liberă sunt publicaţii apropiate de Traian B

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 3 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 17 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum o ora
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum 27 minute
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Ministrul Energiei dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul caniculei, al secetei şi al consumului foarte mare de energie electrică: Pot fi pene de curent punctuale, dar nu blackout

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul temperaturilor extrem de ridicate, al secetei prelungite şi al consumului foarte m

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 6 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum 51 minute
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Incendiu într-o locuință din Miheșu de Câmpie, județul Mureș / O femeie a fost găsită carbonizată / Ancheta vizează suspiciuni de omor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un incendiu violent a izbucnit marți dimineața, în jurul orei 08:45, la o locuință situată pe strada Bujorului, în localitatea Miheșu de Câmpie, județul Mureș, potrivit IPJ Mureș. Pompierii militari

Să se țină cont mai mult de propunerile PSD, dacă ne vor parteneri, solicită Grindeanu

Mediafax acum 3 ore
Grindeanu a fost întrebat, luni, într-o conferință de presă la Giurgu ce vor conține următoarele pachete de măsuri și când vor fi asumate. „Vă spun ce vrea PSD-ul să conțină acest nou pachet, obligatoriu. PSD-ul vrea în acest nou pachet să discutăm

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°