La fel ca la inundaţiile din 1932 soarta micălăcenilor părea că va fi pecetluită. Creşterea apelor Mureşului ameninţa încă o dată inundarea a sute de case. Cu toate acestea, faţă de dăţile trecute, Aradul a făcut faţă cu brio viiturii de pe Mureş.

Viitura din 1970 a însemnat în primul rând solidaritatea întregului oraş. Dacă în 1932, arădenii au fugit cu coada-ntre picioare de apele revărsate, de data aceasta lucrurile au stat altfel.

„În 1932, civilii nu prea s-au înghesuit să participe şi atunci militarii şi elevii au participat la consolidarea digurilor. Ca să aibă forţă de muncă, într-o noapte, autorităţile au luat camioane în care i-au îmbarcat cu forţa pe cei care trăiau la adăpostul de noapte. În 1970 lucrurile au stat altfel”, spune Corneliu Pădurean, istoric.

În luna mai a lui ’70, apele Mureşului au atins cea mai mare cotă, în unele locuri apa ajungând să măsoare şapte metri. În aceste condiţii, inundarea oraşului părea iminentă. În schimb, învăţămintele fostelor inundaţii din 1932 au pus oraşul în mişcare înainte de a apuca să se revarse peste oraş.

„În anii 70, oraşul iar a fost salvat, datorită consolidării digurilor. Au fost inundate zona fabricii de zahăr, cartierul Alfa, dar în oraş nu au pătruns apele. Sigur, la fel ca în 1932 au fost infiltraţii în anumite zone. Populaţia a avut timp să se pregătească şi să ia măsuri pentru a se apăra de inundaţii. Oamenii au reuşit să-şi facă din timp provizii”, explică Pădurean.

În 1970 în shimb, Mureşul nu a mai ieşit peste oraş. La fel ca la inundaţiile din 1932 au fost răspândite zvonuri privind o posibilă spargere a digului, urmând să fie inundat cartierul Micălaca. „La vremea respectivă Micălaca încă avea aspectul unui sat. Încă nu începuse procesul de modernizare a cartierului. După ’72 au început dărâmarea caselor şi ridicarea blocurilor”, mai spune Corneliu Pădurea