Mesajul a fost trimis. Multumesc!

POVEŞTI DE ARAD Remember inundaţiile din 1970: 41 de ani de la ultimul potop

Publicat in Adevarul, duminică 27 martie 2011 ·

La fel ca la inundaţiile din 1932 soarta micălăcenilor părea că va fi pecetluită. Creşterea apelor Mureşului ameninţa încă o dată inundarea a sute de case. Cu toate acestea, faţă de dăţile trecute, Aradul a făcut faţă cu brio viiturii de pe Mureş.

Viitura din 1970 a însemnat în primul rând solidaritatea întregului oraş. Dacă în 1932, arădenii au fugit cu coada-ntre picioare de apele revărsate, de data aceasta lucrurile au stat altfel.

„În 1932, civilii nu prea s-au înghesuit să participe şi atunci militarii şi elevii au participat la consolidarea digurilor. Ca să aibă forţă de muncă, într-o noapte, autorităţile au luat camioane în care i-au îmbarcat cu forţa pe cei care trăiau la adăpostul de noapte. În 1970 lucrurile au stat altfel”, spune Corneliu Pădurean, istoric.

În luna mai a lui ’70, apele Mureşului au atins cea mai mare cotă, în unele locuri apa ajungând să măsoare şapte metri. În aceste condiţii, inundarea oraşului părea iminentă. În schimb, învăţămintele fostelor inundaţii din 1932 au pus oraşul în mişcare înainte de a apuca să se revarse peste oraş.

„În anii 70, oraşul iar a fost salvat, datorită consolidării digurilor. Au fost inundate zona fabricii de zahăr, cartierul Alfa, dar în oraş nu au pătruns apele. Sigur, la fel ca în 1932 au fost infiltraţii în anumite zone. Populaţia a avut timp să se pregătească şi să ia măsuri pentru a se apăra de inundaţii. Oamenii au reuşit să-şi facă din timp provizii”, explică Pădurean.

În 1970 în shimb, Mureşul nu a mai ieşit peste oraş. La fel ca la inundaţiile din 1932 au fost răspândite zvonuri privind o posibilă spargere a digului, urmând să fie inundat cartierul Micălaca. „La vremea respectivă Micălaca încă avea aspectul unui sat. Încă nu începuse procesul de modernizare a cartierului. După ’72 au început dărâmarea caselor şi ridicarea blocurilor”, mai spune Corneliu Pădurea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 11 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°