Partidul Ecologist Român iniţiază Campania de strângere de semnături pentru susţinerea proiectului de lege ce vizează reducerea TVA-ului la 5% la produsele alimentare de bază, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.
Acţiunea va fi demarată miercuri, 30 martie, şi va avea forma unei scrisori adresată fiecărui deputat al Puterii, avându-i ca semnatari pe cetăţenii pe care aceştia îi reprezintă în Parlamentul României.
Campania face parte dintr-un proiect mai amplu al Partidului Ecologist Român ce vizează reducerea semnificativă a TVA-ului la produsele alimentare de bază, medicamente, rechizite şi manuale şcolare. Un grup de specialişti ai Clubului Ecologist Român, condus de dr. ec. Daniel Ionescu, efectuează un studiu cu privire la impactul asupra economiei naţionale şi a oportunităţii introducerii acestui demers legislativ în viitoarea sesiune parlamentară.
F. A. Partidul Ecologist Român iniţiază Campania de strângere de semnături pentru susţinerea proiectului de lege ce vizează reducerea TVA-ului la 5% la produsele alimentare de bază, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

F. A.