Au fost 15 și au ajuns mii. De la Studentefest și până la Crossul timișorean, toate au trecut prin mintea lor. La 21 de ani de OSUT, primul președinte al organizației, Claudiu Meissner, vorbește despre ce a însemnat primul mandat al unui președinte de organizație studențească.
Claudiu Meissner are 44 de ani și este inginer la Alcatel. El își amintește cu drag de vremurile când studenții au simțit nevoia să se alăture mișcării sindicale. „După revoluție a fost o emulație foarte mare în a te organiza. Chiar la începutul lui '90, ne-am strâns vreo 100 de inși în amfiteatrul mare, am vorbit despre ce aveau nevoie studenții, după care am și organizat alegeri ", povestește Meissner. Primul birou de conducere avea cinci oameni.
Prima misiune - securiștii
„Prima noastră inițiativă a fost de a identifica toți securiștii din universitate. Am eșuat însă. Degeaba încercam să căutăm prin documente, că era mult prea greu să dovedim cine era securist", a explicat acesta.
Mai apoi, Claudiu, împreună că întreaga conducere s-au concentrat pe înregistrarea statutară a OSUT. Odată ce intrase legea, organizația era cu acte în regulă.
Protestele erau în ton cu vremurile
Chiar dacă o mare parte din prima perioadă, OSUT a funcționat cu aproximativ 15 membri, când a venit vorba de a strânge oameni pentru grevă, studenții au ieșit în stradă. Greva studențească, spune Meissner, a adunat, sute de studenți în stradă. Protestele erau la odinea zilei atunci. OSUT-iștii susțineau chiar și alte proteste.
„Ne-au trecut foarte mulți bani prin mână. În perioada când făceau muncitorii grevă, ne-au rugat pe noi să organizăm o strângere de fonduri pentru ei. Noi i-am adunat și, țin minte, exact după ce îi predasem, am primit un control de la finanțe. Nu au descoperit nimic în neregulă", spune Meissner.
StudentFest și Crossul timișorean
Printre cele mai