Sarah Lane, dublura lui Natalie Portman în filmul de Oscar "Black Swan", îi acuză pe actriţă şi pe producătorii filmului că nu îi recunosc meritele şi spune că ea a apărut în 95 la sută din toate scenele de dans din film, scrie Yahoo News.
Lane, dansatoare a Teatrului American de Balet, susţine că oamenii de la Fox Searchlight (compania care a produs filmul) i-au spus în repetate rânduri să nu mai vorbească în public despre contribuţia ei la film, pentru ca Natalie Portman să primească toate laudele.
De asemenea, balerina nu apare pe DVD-ul care prezintă efectele speciale ale filmului.
Sarah Lane şi Natalie Portman
"Ei (n. r. producătorii) încearcă să lase impresia că Natalie Portman a devenit balerină într-un an şi jumătate", a declarat Lane pentru Dance Magazine. "E înjositor pentru profesie şi pentru mine, care fac asta de 22 de ani", a mai spus balerina.
În multe interviuri, Portman a vorbit despre cât de greu i-a fost să înveţe mişcările de dans şi a recunoscut că a avut o dublură pentru scenele mai dificile. Cu toate acestea, actriţa a uitat s-o menţioneze pe Sarah Lane în speech-ul ei, după ce a primit premiul pentru cea mai bună actriţă, în cadrul Premiilor Oscar.
"Articolele despre Sarah Lane lasă impresia că ea ar fi făcut multă treabă. De fapt, a filmat doar jocul de picioare, câteva piruete şi o întoarcere. Eu aş spune că Natalie apare în 85 la sută din secvenţe", susţine Benjamin Millepied, coregraful filmului şi logodnicul lui Natalie Portman.
Sarah Lane, dublura lui Natalie Portman în filmul de Oscar "Black Swan", îi acuză pe actriţă şi pe producătorii filmului că nu îi recunosc meritele şi spune că ea a apărut în 95 la sută din toate scenele de dans din film, scrie Yahoo News.
Lane, dansatoare a Teatrului American de Balet, susţine că oamenii de la Fox Searchlight (compania care a produs filmul)