Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O instanţă de arbitraj îngheaţă parteneriatul BP - "Rosneft"

Publicat in Bursa, luni 28 martie 2011 ·

O instanţă de arbitraj din Suedia a decis îngheţarea planului grupului petrolier britanic BP de crearea a unui parteneriat cu producătorul rus de ţiţei "Rosneft" pentru exploatarea unei regiuni din zona arctică, considerând că această alianţă încalcă acordurile cu ceilalţi parteneri ai BP în Rusia.

Decizia tribunalului de arbitraj internaţional de la Stockholm vine după ce Înalta Curte de la Londra a hotărât îngheţarea acordului dintre BP şi "Rosneft", evaluat la peste 11 miliarde euro.

În luna ianuarie, cele două grupuri petroliere au anunţat formarea unei alianţe în vederea prospectării şi exploatării în comun a unei regiuni arc-tice de 125.000 de kilometri pătraţi din Rusia. Acordul ar fi presupus un schimb de participaţii, "Rosneft" preluând 5% din capitalul BP, iar grupul britanic - 9,5% din producătorul rus de petrol (de stat).

După încheierea acordului de parteneriat dintre BP şi "Rosneft", acţionarul rus al companiei mixte TNK-BP, consorţiul "Alfa--Access-Renova" (AAR), a sesizat instanţa de la Stockholm, considerând că înţelegerea îi lezează interesele.

Însă, după anunţarea deciziei instanţei suedeze, "Rosneft" a informat că va merge mai departe cu planul de formare a unei alianţe strategice cu BP.

ALINA VASIESCU O instanţă de arbitraj din Suedia a decis îngheţarea planului grupului petrolier britanic BP de crearea a unui parteneriat cu producătorul rus de ţiţei "Rosneft" pentru exploatarea unei regiuni din zona arctică, considerând că această alianţă încalcă acordurile cu ceilalţi parteneri ai BP în Rusia.

Decizia tribunalului de arbitraj internaţional de la Stockholm vine după ce Înalta Curte de la Londra a hotărât îngheţarea acordului dintre BP şi "Rosneft", evaluat la peste 11 miliarde euro.

În luna ianuarie, cele două grupuri petroliere au anunţat formarea unei alianţe în vederea prospectării şi exploatării în

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ana Bărbosu, din nou pe podium la Europenele de la Leipzig / România nu mai luase de 17 ani medalie europeană la acest aparat

HotNews acum 8 ore
Gimnasta româncă Ana Bărbosu a cucerit medalia de bronz la paralele vineri, 30 mai, la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Leipzig. Potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român, România nu a mai câștigat medalie europeană la paralel

O femeie și o fetiță de 7 ani au căzut de la etaj în Timișoara

Mediafax acum 8 ore
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 19:46, când locuitorii din zonă au auzit un zgomot foarte puternic și au sunat la 112. Polițiștii au ajuns rapid la fața locului, împreună cu o ambulanță. Ambele victime erau conștiente când au fost găsite și au

FOTO Incendiu la o locomotivă care tracta 36 de vagoane cu țiței

HotNews acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit la o locomotivă care tracta 36 de vagoane încărcate cu țiței, vineri, pe raza localității Valea Călugărească, dar a fost lichidat în cel mai scurt timp, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova. ISU Prahova a

O eroare Google Maps a creat haos pe străzile din Germania

Mediafax acum 11 ore
Persoanele care au folosit serviciul de navigație Google Maps în jurul marilor aglomerări urbane, precum Frankfurt, Hamburg și Berlin, pe autostrăzile dintre vestul, nordul, sud-vestul și centrul Germaniei s-au confruntat cu hărți presărate cu o mul

World Boxing: testele de gen vor fi obligatorii pentru participarea la competiţii / Campioana olimpică Imane Khelif va trebui să se supună unui test genetic de determinare a sexului pentru a putea concura

G4Media acum 2 ore
World Boxing va introduce testarea obligatorie pentru determinarea sexului pentru toţi sportivii care participă la competiţiile sale, a anunţat vineri organismul, adăugând că Imane Khelif, campioana olimpică la categoria welter feminin de la Jocuril

Roland Garros: Jaqueline Cristian se oprește în turul trei, fiind eliminată de Iga Swiatek

Mediafax acum 12 ore
Deși primul set a fost dominat clar de Swiatek, care s-a impus cu scorul de 6-2, românca de 26 de ani a oferit o replică bună în setul secund, punând-o în dificultate pe tripla campioană de la Paris și salvând o minge de meci. Totuși, poloneza a înc

Guvernul intervine de urgență la Salina Praid! Grup de lucru interministerial pentru evaluarea pagubelor și salvarea minei

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu a decis constituirea unui grup de lucru interministerial care va evalua pagubele produse de precipitațiile abundente în proximitatea obiectivului Mina Salina Praid și va decide măsurile ce vor fi demarate în

Sebastian Burduja: Nu va veni „armageddonul energetic” de la 1 iulie

BusinessMagazin acum 11 ore
Sebastian Burduja dă asigurări că nu va veni „armageddonul energetic” de la 1 iulie, odată cu eliminarea plafonării preţurilor la curent.

Mesaj RO-ALERT în București: Ploi torențiale, descărcări electrice și rafale puternice de vânt

HotNews acum 10 ore
Bucureștenii au primit vineri seară un mesaj RO-ALERT de vreme extremă, care anunță ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis că fenomenele periculoase sun

Premierul interimar merge duminică în zonele afectate de inundații: Suntem alături de oameni

Mediafax acum 13 ore
„Suntem alături de oameni și, încă din primele ore, forțele de intervenție au acționat pentru protejarea vieții cetățenilor, a bunurilor și limitarea pagubelor în comunitățile afectate de inundații. La nivelul Guvernului vom mobiliza în continuare r

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/24°
dum.

15°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/30°
Iasi
acum

11°
sâm.

11°/26°
dum.

13°/25°
lun.

16°/26°
mar.

18°/30°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/24°
dum.

15°/21°
lun.

18°/23°
mar.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/22°
dum.

12°/23°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

sâm.

7°/25°
dum.

13°/26°
lun.

15°/29°
mar.

17°/30°