Guvernul intenţionează să simplifice sistemul de contabilitate pentru firmele cu cifră de afaceri mai mică de 35.000 de euro.
Printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă, se oferă posibilitatea firmelor din categoria menţionată să îşi organizeze contabilitatea pe bază de contracte sau convenţii încheiate cu persoane fizice care sunt absolvente de studii superioare economice şi care nu sunt neapărat membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR).
Condiţiile exacte în cazul societăţilor comerciale sunt cifra de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro. Şi instituţiile publice vor putea încheia contracte de prestări servicii cu persoane fizice sau juridice, în domeniul contabilităţii, însă trebuie să fie autorizate potrivit legii şi membre ale CECCAR. Acestea, în condiţiile în care nu există compartimente speciale de contabilitate sau angajaţi cu contract individual de muncă în acest sens.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă mai prevede că persoanele, societăţile comerciale şi instituţiile publice vor trebui să păstreze aplicaţiile informatice prin care au prelucrat datele înregistrate în contabilitate, timp de cel puţin 10 ani de la data finalizării utilizării acestora.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=19726
Guvernul intenţionează să simplifice sistemul de contabilitate pentru firmele cu cifră de afaceri mai mică de 35.000 de euro.
Printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă, se oferă posibilitatea firmelor din categoria menţionată să îşi organizeze contabilitatea pe bază de contracte sau convenţii încheiate cu persoane fizice care sunt absolvente de studii superioare economice şi care nu sunt neapărat membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR).
Condiţiile exacte