Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Petcu îşi negocia valoarea şi valuta mitei pe care urma să o primească

Publicat in Antena 3, duminică 27 martie 2011 ·

Sindicalistul Marius Petcu avea pretul său pe care şi-l negocia lunar: 20 de mii de euro si o vila la Predeal. Potrivit referatului în baza caruia procurorii au cerut arestarea sa, Marius Petcu a negociat în flagrant pe un şantier din Snagov cu omul de afaceri Petre Scrieciu o tranşă de 40 de mii de euro.

Petcu, nu s-a multumit cu vila din Predeal, şi, în schimbul contractelor intermediate de el, a cerut şi bani. În acelaşi dosar este învinuit şi un notar, implicat in tranzacţionarea vilei din Predeal.

Conform referatului de arestare, cei doi au negociat şi tranşele în care se va da mita. Liderul de sindicat îşi cere comisioane, iar omul de afaceri cere noi "lucrări" ale acestuia.

Procurorii anticorupţie au cerut arestarea lui Marius Petcu, acuzat că a luat mita din cotizaţiile membrilor de sindicat. Curtea de Apel Bucureşti a respins însă propunerea de arestare preventivă, iar procurorii DNA au făcut recurs. Sindicalistul Marius Petcu avea pretul său pe care şi-l negocia lunar: 20 de mii de euro si o vila la Predeal. Potrivit referatului în baza caruia procurorii au cerut arestarea sa, Marius Petcu a negociat în flagrant pe un şantier din Snagov cu omul de afaceri Petre Scrieciu o tranşă de 40 de mii de euro.

Petcu, nu s-a multumit cu vila din Predeal, şi, în schimbul contractelor intermediate de el, a cerut şi bani. În acelaşi dosar este învinuit şi un notar, implicat in tranzacţionarea vilei din Predeal.

Conform referatului de arestare, cei doi au negociat şi tranşele în care se va da mita. Liderul de sindicat îşi cere comisioane, iar omul de afaceri cere noi "lucrări" ale acestuia.

Procurorii anticorupţie au cerut arestarea lui Marius Petcu, acuzat că a luat mita din cotizaţiile membrilor de sindicat. Curtea de Apel Bucureşti a respins însă propunerea de arestare pre

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, întrebat dacă România ar trebui să ceară focoase nucleare, ca Polonia: Pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei / Ce avem în momentul de faţă, prezenţă militară, planuri de apărare NATO sunt suficiente

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei, dar consideră că România nu ar trebui să ceară în acest moment amplasarea de focoase nucleare. ”Ce avem în momentul de faţă

Scandal între mai multe eleve de la un liceu din Câmpina, județul Prahova

Ziua Constanta acum 2 ore
De la o discuție în contradictoriu legate de vestimentație, cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina s-au luat la bătaie. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități de învățăm

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 5 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Două contestații privind candidaturile lui Nicușor Dan și Crin Antonescu, respinse de CCR

Ziua Constanta acum 23 minute
Curtea Constituțională a Românie informează că în ședința din data de 14 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere două contestații. Potrivit

Claudiu Târziu contestă candidatura lui George Simion: „Trebuia un candidat cu şanse mai mari”

Adevarul acum 45 minute
Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al AUR, Claudiu Târziu, a declarat, vineri, că partidul său ar fi trebuit să aleagă „un candidat cu şanse mai mari” pentru alegerile prezidențiale din luna mai.

Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor vehicule electrice fabricate în România

HotNews acum 2 ore
Producătorul auto Ford Otosan anunță vineri un moment important, fiindcă primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice: Puma Gen-E, E-Transit Co

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 4 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Bolojan deschide grădina și interiorul Palatului Cotroceni pentru vizitatori: E un semn de respect

Wall-Street.ro acum o ora
Începând cu a treia săptămână din luna martie, grădina și interiorul Palatului Cotroceni vor fi deschise vizitatorilor, a anunțat Bolojan. "La fiecare final de săptămână, de vineri până duminică, toată această suprafaţă, inclusiv interioarele, vor f

Vremea

București
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°