Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a felicitat echipa Bosniei pentru victoria, cu scorul de 2-1, din meciul cu România, dar i-a atenţionat pe bosniaci în privinţa statutului forului lor fotbalistic.
"Vreau să vă felicit pentru victorie şi sincer sper să nu fie ultima pentru voi. Trebuie să adoptaţi însă statutul pe care FIFA şi UEFA insistă în cazul federaţiei din Bosnia. Sunt foarte îngrijorat, dar nu numai eu, ci şi cei de la UEFA. Dacă nu se va adopta statutul impus de noi, va fi sfârşitul pentru Federaţia din Bosnia. Sper să nu se întâmple asta", a spus Mircea Sandu după meci, conform presei din Bosnia.
Comitetul Executiv al UEFA, întrunit la Paris, a reconfirmat, la sfârşitul săptămânii trecute, decizia de a suspenda automat, de la 1 aprilie 2011, Federaţia de Fotbal din Bosnia-Herţegovina, dacă schimbările cerute privind statutul nu sunt efectuate până la acea dată.
Decizia UEFA a venit ca urmare a sistemului de conducere al Federaţiei de Fotbal din Bosnia şi Herţegovina, cu trei preşedinţi, un bosniac, un sârb şi un croat. În cazul în care suspendarea va intra în vigoare, echipele din această ţară nu vor mai putea evolua în competiţiile internaţionale.