"In timp ce zeci de baroni locali au aparut dupa 1989, un mic grup de persoane foarte influente continua sa exercite o influenta semnificativa in politica din Romania. (...) Multi pastreaza legaturi obscure cu fosta Securitate din Romania sau cu persoane din serviciile de informatii si isi promoveaza interesele personale prin intermediul trusturilor media pe care le detin", se arata intr-o telegrama clasificata drept confidentiala, din 2007. Subiectul telegramei consultate de HotNews.ro: "Bani si politica: cine detine cu adevarat Romania?" In cadrul documentului este realizat un top cinci al oligarhilor din Romania, precum si al baronilor locali. Printre ei: Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vantu, Ioan Niculae, Gigi Becali si Attila Verestoy.
Raportul a fost semnat Taplin. In perioada respectiva, Mark Taplin era adjunctul ambasadorului SUA. Taplin mentioneaza ca raportul a fost pregatit de absolventul Universitatii Indiana, Jeremy Stewart, in practica pe perioada verii in cadrul Sectiunii Politice a Ambasadei
Redam integral telegrama.
"Sumar. De tranzitia Romaniei de la comunism, urmata de privatizarea intreprinderilor de stat, a beneficiat enorm un mic grup de persoane cu conexiuni la regimul care a urmat imediat dupa comunism si/sau la Securitatea omniprezenta. O parte dintre aceste persoane s-a folosit de informatie si de relatiile dobandite in timpul carierei in cadrul Securitatii pentru a face avere, in timp ce altii au recrutat fosti ofiteri de Securitate pentru a le servi interesele. In timp ce zeci de baroni locali au aparut dupa 1989, un mic grup de persoane foarte influente continua sa exercite o influenta semnificativa in politica din Romania. Niciuna dintre aceste persoane nu este legata exclusiv de un singur partid, chiar daca ei insisi sunt membri. Multi pastreaza legaturi obscure cu fosta Securitate din