Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un revelator al corupţiei

Publicat in Adevarul, luni 28 martie 2011 ·

Dacă nu s-a sfiit dl Severin să se lase corupt în inima Europei, se vor sfii vameşii şi poliţiştii de frontieră, la fruntariile acesteia, la mii de leghe distanţă?

N-o să mă apuc să-i fac portretul complet al dlui Severin, pentru că am făcut deja asta pe blogul meu, ba chiar am avut şi o mică discuţie cu Dorin Tudoran, legată de faptul dacă bruxelles-ul nostru este un „prost fără pereche", cum susţineam eu, sau nu. Tudoran credea că, dacă îi dăm şansa să fie „un prost", îi dăm şi o cale de ieşire, după principiul „am fost un dobitoc", lansat de Postelnicu în procesul intentat după căderea comunismului. Eu nu cred asta, pentru simplul motiv că Justiţia nu socoteşte prostia o circumstanţă atenuantă. De altfel, nici fostul demnitar comunist n-a scăpat de pedeapsă invocându-şi „dobitocia". Cât de inteligent este dl Severin se vede, de altfel, şi din energia cu care se cramponează de funcţie, în huiduielile unanime din hemiciclu, şi după ce cofăptaşii dumisale au părăsit cu coada între picioare Parlamentul European.

Însă nu „prostia" dlui Severin mă preocupă acum, ci un fapt nepus deocamdată în discuţie, dar care mi se pare un revelator perfect al nivelului şi tipului de corupţie băştinaş. Am urmărit de câteva ori imaginile surprinse de jurnaliştii englezi cu camera ascunsă şi ceea ce m-a şocat în primul rând a fost naturaleţea, firescul cu care dl Severin se comporta în calitatea dumisale de demnitar corupt. Dincolo de infatuarea structurală, evidentă şi în postura corpului, dl Severin discuta complet degajat, fără vreo angoasă vizibilă, detaliile „tehnice" ale actului de corupţie în care era parte - cum va proceda, cât va costa „consultanţa", cum se vor face plăţile etc! Ca să te comporţi atât de firesc, şi încă „în deplasare", trebuie fie să ai exerciţiu, fie să aparţii unei culturi în care corupţia este fapt cotidian la toate niveluri, fie amândouă. M

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 5 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 4 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 12 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 10 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 9 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°