Tinerii şi copiii din Iaşi au avut la finalul săptămânii trecute şansa de a învăţa şi cum să încondeieze ouă în stil tradiţional.
Cursul gratuit de încondeiat ouă a fost iniţiat de Parohia Toma Cozma, în colaborare cu Asociaţia Communio şi Societatea Ortodoxă a Femeilor Române.
Iaşi: Târg de produse tradiţionale la început de an la Parohia Toma Cozma
Prima şedinţă a avut loc sâmbăta trecută, sub îndrumarea preotesei Ana Zăbavă şi a dr. Eugenia Burdea. „Cu ajutorul lor tinerii au făcut cunoştinţă cu faimoasele chişiţe - instrumentele pentru încondeiat ouă şi s-au familiarizat cu tehnica de lucru, mulţi dintre ei având satisfacţia realizării unor mici opere de artă", spune Vasilica Onofrei, consilier pe probleme de relaţii publice la Parohia Toma Cozma.
Câştigătoarea trofeului „Mamaia 2010“ îi învaţă pe copiii ieşeni să colinde
Următoarea şedinţă a cursului gratuit de încondeiat ouă de la biserică va avea loc sâmbătă, 2 aprilie, la ora 13.00.
Tot în perioada următoare, la „Toma Cozma" se desfăşoară în fiecare weekend cursul gratuit pentru învăţarea colindelor de Florii şi a Cântărilor Prohodului. Acesta va fi susţinut cu ajutorul Danielei Mihaela Cojocaru, câştigătoarea Marelui Trofeu la Festivalul Mamaia 2010, laureată şi la alte festivaluri naționale și internaționale.