1. Pe glob, "fenomenul WikiLeaks" reprezintă deja o mișcare generată de cea mai mare scurgere de documente din istorie. În unele părți ale lumii, ea este percepută deja ca o substanțială înnoire a jurnalisticii.

2. În România, documentele WikiLeaks au stârnit doar o agitație nebună și, cel puțin până acum, n-au făcut decât să deschidă porțile scandalului public. O bârfă dusă la paroxism a paralizat toate discuțiile publice și dezbaterile TV. De mirare că luni dimineața au mai plecat și avioanele.

3. Cea mai mare problemă care rezultă din publicarea selectivă a cablogramelor a fost provocată de "turnătoriile unora". Întâi de toate, despre aceleași turnătorii am aflat și din modesta promovare a dezvăluirilor, dar și de părerile lui Traian Băsescu. În spiritul cel mai scârbos al securității românești, jurnaliștii nefericiți sau complexați au început să se întrebe ce caută unii pe la ambasade și ce vorbesc ei cu personalul acestora? Cum spuneam, gândire de securiști, gândire de Traian Băsescu, dar și de jurnaliști mediocri! Cablogramele despre România au fost deșertate în cel mai urât spirit al anilor 50.

4. De ce au apărut telegramele diplomatice în alte locuri decât în cele anunțate inițial? Nu știm cine și cum a lucrat, ca și în cazul filmulețelor livrate la TVR. Dar știm un lucru. Că instituțiile media agreate să publice aceste documente au fost lăsate cu buza umflată. În schimb, "organele" prezidențiale au fost folosite pentru a-i umple de sânge pe mai toți adversarii politici ai puterii. Selecția, traducerea și distribuția pot fi puse sub semnul îndoielii. Cine a coordonat lansarea? Biroul de traduceri al Președinției? Sau cel al serviciilor secrete?

5. Duminică, la Realitatea TV, Sebastian Lăzăroiu a afirmat că știa de câteva zile de conținutul cablogramelor. De unde? Are Președinția o înțelegere cu WikiLeaks? Are SIE un protocol cu deja c