Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasada SUA: Blaga vorbeşte deschis, probabil de aceea Băsescu l-a ales pe Boc să-i fie premier

Publicat in Bursa, luni 28 martie 2011 ·

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a fost apreciat de oficialii Ambasadei SUA la Bucureşti pentru francheţea de care a dat dovadă în discuţii, aceştia opinând, într-o telegramă obţinută de Wikileaks, că probabil acesta este motivul pentru care Băsescu l-a ales pe Boc, mai maleabil, ca premier.

Într-un comentariu adăugat la finalul unei telegrame adresate Departamentului de Stat de la Washington, document obţinut de Wikileaks şi publicat de revista Kamikaze, oficialii Ambasadei SUA la Bucureşti afirmă că "Blaga este unul dintre puţinii membri PDL care vorbesc deschis, atât în public, cât şi cu noi, colegii săi fiind, în general, scumpi la vorbă".

Oficialii americani îşi explică astfel de ce Traian Băsescu l-a ales pe Emil Boc drept premier, acesta fiind mai "pliabil".

"Cu toate acestea, Blaga rămâne creierul de geniu, indispensabil, din spatele PDL şi nu este nicio surpriză faptul că el este, din nou, alegerea firească de lider al campaniei electorale (pentru europarlamentare, n.r.)", mai comentează diplomaţii.

În ceea ce priveşte zvonurile privind o ruptură între Băsescu şi "băieţii vechi" din PDL, printre care Blaga şi Adriean Videanu, oficialii americani notează că nu există nicio dovadă concretă privind o despărţire, în afară de puseuri de enervare legate de recentele alegeri politice ale preşedintelui, inclusiv decizia de a forma un guvern cu PSD-ul şi "înţelepciunea de a-l înfrunta pe capul PSD Geoană în mod direct".

Comentariul diplomaţilor americani este epilogul unei telegrame redactate în urma unei discuţii purtate cu Blaga în 2009, în care, printre altele, acesta critica explicit opţiunea lui Băsescu pentru o alianţă PSD-PDL în detrimentul uneia cu PNL.

Secretarul general al PDL spunea, întrebat despre remarcile pline de regret ale preşedintelui Băsescu referitoare la alianţa PDL-PSD, că şeful statului "ar putea fac

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul JAI stabileşte, joi, data aderării noastre la Schengen cu graniţele terestre. Reuniunea de la Bruxelles începe în jurul orei 11.00, ora României

HotNews acum o ora
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor lua joi decizia aderării depline la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei şi vor stabili de la ce dată se vor desfiinţa controalele la graniţele terestre, după ce Austria şi Olanda au fost de acord s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 10 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 8 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 7 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 11 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 8 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 10 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Cupa Mondială din 2030 va fi „cea mai specială”, consideră Cristiano Ronaldo

News.ro acum 8 ore
Cristiano Ronaldo s-a numărat printre primii care au sărbătorit după ce Portugalia şi alte cinci ţări au fost anunţate oficial miercuri ca gazde ale Cupei Mondiale masculine din 2030, jucătorul afirmând că acest turneu va fi „cel mai special” de pân

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 10 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°