De o frumuseţe fără seamăn, costumul popular românesc ţesut cu migală de femeile de odinioară în nopţile de iarnă, la lumina opaiţului abia pâlpâind, este fascinant. Totul era bine rânduit în acei ani. Femeile înălbeau pânza la râu, găseau cele mai potrivite culori pentru vopsitul firului, nuanţe obţinute din culori vegetale. Dărăceau lâna, o torceau, potriveau firele, le vopseau, apoi pregăteau războiul de ţesut. Parcă şi azi o văd pe bunica numărând iţele, trecând suveica prin rost, după model, apoi trăgând cu putere vătala care aşeza firul, provocând un zgomot cadenţat!...
Încă din copilărie, pe când aveau 8-9 ani, fetele, sub atenta supraveghere a mamelor, se îndeletniceau cu ţesutul. Torceau, coseau, ţeseau cele mai frumoase straie ca să aibă toate cele trebuincioase în momentul în care se căsătoreau. Haine noi erau pregătite şi pentru zilele de sărbătoare, pentru Paşti, pentru Crăciun. Nu le scăpa din vedere nici straiele alese pentru hora satului, unde de cele mai multe ori îşi găseau perechea. Şi ce costume migăleau! Ce ii, ce poale, ce vâlnice şi fote, tulpane, marame, cât bun gust! Minunăţii pe care astăzi le găsim cu greu în unele lăzi de zestre sau în colecţiile muzeelor. Costume deosebite găsim mai ales în fotografiile îngălbenite de vreme, în care "pozarul", cum i se spunea pe atunci fotografului, fixa pe hârtie fotosensibilă imaginea domnilor şi domnişoarelor care purtau straie româneşti, într-un ungher al cabinetului său amenajat la fiece bâlci!
Moda noastră
Costumul popular, chiar dacă astăzi nu se mai poartă decât ocazional, este moda noastră dincolo de trecerea anilor şi ne individualizează ca popor. Felul în care erau realizate costumele populare nu era unul întâmplător. Ornamentaţia era de inspiraţie geometrică, stilizând însă elemente naturale: flori, păsări, animale. Din punct de vedere cromatic, costumul po
