În anul 2025, Parlamentul României l-a reales pe Adrian Severin în funcţia de preşedinte al ţării cu unanimitate de voturi. Cu această ocazie, fundaţia memorială Ion Iliescu a dat publicităţii o misivă adresată de părintele României postdecembriste preşedintelui Severin în vremuri de restrişte, când cariera acestuia din urmă părea să intre într-un declin subit:
Dragă Adrian,
ca veteran al luptei proletare, cunosc prea bine durerea care te încearcă. Am tras nenumărate semnale de alarmă privind spiritul infect de burghez care a cuprins PSD, ruinând până şi carierişti înrăiţi precum tânărul Ponta. Victoraş s-a alăturat gloatei de europarlamentari determinaţi să te linşeze - ştiu, dragule, sunt toţi nişte haimanale lipsite de coloană vertebrală. Ce - parcă ei n-ar avea firme de consultanţă şi legături strânse cu marile corporaţii europene?! Nişte ipocriţi, domne'! Multinaţionalele astea ne-au luat întreprinderile de stat, ce mai contează că pe bani grei. Erau ale noastre, un ultim simbol al măreţelor realizări comuniste. I-am spus lui Adi Năstase de nenumărate ori să nu cedeze şantajului UE privind privatizarea lor - dar ce să-i faci, nu m-a ascultat şi le-a dat pe mâna lăcustelor, cum bine le-a zis tovarăşu' Müntefering de la SPD.
Adriane, ai fost mereu mai nebunatic, dar acum e cazul să te calmezi şi să-ţi revii. Ai încercat să-mi răstorni supremaţia în 1990, când destui membri ai marii familii socialiste au avut tupeul să pună la îndoială capacitatea mea de a menţine vechile structuri şi metehne laolaltă cu cei mai vajnici reprezentanţi ai ‘Epocii de Aur'. Dar ai învăţat să te lepezi de recalcitranţa ta şi de aura de rebel în care te complăceai şi în final ai reuşit să aduci, ani buni, servicii imense PSD. Graţie experienţei tale câştigate printre şerpii ăia pedişti, ai putut avertiza prompt naţiunea cu privire la adevărata faţă a maleficului Băse