Comisia Europeană bănuieşte că tranzacţia prin care Hidroelectrica livrează electricitate combinatului ArcelorMittal la un preţ cu 30% sub media pieţei ar putea fi ajutor de stat ilegal şi a trimis României întrebări pe această temă. Deşi ar fi putut obţine cu zece milioane de euro în plus dacă vindea energia unui alt ofertant, Hidroelectrica susţine că tranzacţia este rentabilă pentru companie.
Controversatul contract încheiat la finele anului trecut pe bursa de energie OPCOM, prin care Hidroelectrica va livra în acest an energie combinatului ArcelorMittal la un preţ cu 30% sub media pieţei, continuă să ridice semne de întrebare. După ce întreaga piaţă de energie din România s-a revoltat cu privire la modul în care s-a încheiat această tranzacţie, problema a ajuns acum şi la Bruxelles.
Citiţi şi: Păcăleala Mittal: ia curent ieftin şi dă afară mii de oameni.
„Comisia Europeană ne-a trimis întrebări pe această temă. Preocuparea lor este ca nu cumva această tranzacţie să fie un ajutor de stat, în condiţiile în care piaţa europeană a oţelului este extrem de sensibilă. Fiind vorba de o supracapacitate la nivel comunitar, există riscul ca alţi producătorii de oţel să fie dezavantajaţi", a declarat, pentru „Adevărul", Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Potrivit acestuia, partea română va trimite Comisiei răspunsurile până la finele acestei luni.
Hidroelectrica spune că tranzacţia este rentabilă
„Hidroelectrica a argumentat că este vorba despre o tranzacţie strict comercială, iar contractul încheiat cu ArcelorMittal este rentabil pentru companie, în condiţiile în care Hidroelectrica îşi acoperă costurile", a mai spus Chiriţoiu. Chiar şi aşa, Hidroelectrica trebuie să demonstreze că a avut o rată a profitului rezonabilă pentru industria energetică, mai mare decât simpla dobândă bancară.
Cum s-a încheiat de