Primarul Aiudului, Mihai Horaţiu Josan (PNL), le va cere consilierilor locali, marţi, să revoce parteneriatul cu Consiliul Judeţean Alba pentru înfiinţarea Parcului Industrial Aiud-Alba. Motivul invocat de edil este neimplicarea administraţiei judeţene în acest proiect, din 2006 încoace.
Recent, la cererea primarului Aiudului, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, a trimis pe ultima sută de metri la Ministerul Dezvoltării documentaţia integrală pentru obţinerea fondurilor necesare modernizării unui drum de pe raza municipiului Aiud. Mihai Horaţiu Josan i-a mulţumit public acestuia şi a spus că i-ar fi plăcut să procedeze la fel de corect, de fiecare dată.
„L-am căutat personal pe Ion Dumitrel, pe care l-am rugat să ia toate măsurile necesare, pentru ca proiectul pentru DC10 să ajungă integral la minister. Preşedintele Consiliului Judeţean Alba mi-a promis că documentaţiile vor fi trimise la Bucureşti şi se vede că s-a ţinut de cuvânt, fapt pentru care îi mulţumesc”.
Totuşi, acest aspect nu va sta în calea deciziei luate cu ceva timp în urmă, de a cere revocarea proiectului de hotărâre prin care autorităţile locale şi cele judeţene au încheiat un parteneriat în vederea înfiinţării Parcului Industrial Aiud-Alba.
„În şedinţa ordinară a Consiliului Local, le cer consilierilor să aprobe revocarea parteneriatului cu Consiliul Judeţean pentru înfiinţarea Parcului Industrial Aiud-Alba, care ar fi putut exista dacă acelaşi Consiliu Judeţean nu ar fi ignorat cu desăvârşire acest proiect din 2006 până acum şi nu s-ar fi făcut că uită de obligaţiile asumate”, a declarat Mihai Horaţiu Josan, primarul municipiului Aiud.
Despre acest aspect, Sorin Bumb, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba (PDL) a precizat că terenul pus la dispoziţie de administraţia Aiud pentru parcul Industrial a fost supraevaluat.
“Să îi amintesc (n.r. – primar