Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săgeata, succes la limită în faţa Gloriei Buzău

Publicat in Ziua Constanta, luni 28 martie 2011 ·

Formaţia năvodăreană va juca etapa următoare pe terenul principalei contracandidate la locul 2, Concordia Chiajna

Ocupanta locului secund în Seria I, Săgeata Năvodari, s-a impus la limită sâmbătă, cu scorul de 1-0, în faţa Gloriei Buzău, într-un meci din etapa a XIX-a a Ligii a II-a.

Formaţia antrenată de Aurel Şunda s-a chinuit mai mult de o repriză să înscrie în faţa unei echipe care s-a apărat pe întreaga durată a partidei de la Năvodari. Fără Jianu în primul 11, Săgeata a reuşit să-şi creeze câteva ocazii în primul mitan, însă portarul oaspeţilor, Budur, a prins o zi foarte bună şi a păstrat tabela intactă la pauză. Buzoienii au încercat să iasă mai mult la joc în partea a doua, însă fără să pună în pericol poarta lui Olteanu. Singurul gol al meciului a venit în minutul 56, Vezan reuşind să înscrie cu un şut la colţul lung din interiorul careului, după o fază prelungită de atac. Până la final nu s-a mai înregistrat nicio ocazie de poartă, terenul tare şi vântul puternic punându-şi amprenta pe jocul celor două formaţii. Astfel, Săgeata obţine trei puncte importante, care o menţin pe poziţia a doua în clasamentul Seriei I, la două puncte de Concordia Chiajna. Antrenorul Aurel Şunda a început partida cu următoarea formulă de echipă: Florin Olteanu - Bold, Goşa, Florin Popa, Alexandru Vlad - Olah, Valentin Apostol, Vezan (min.83 - Decebal Gheară), Boroştean (min.71 - Şicu), Lucian Turcu (min.46 - Jianu) - Sorin Chiţu. „A fost un meci pe care ar fi trebuit să-l câştigăm la o diferenţă mai mare, în condiţiile în care am avut cel puţin 6-7 ocazii clare de a înscrie, însă portarul Budur a prins astăzi o zi mare. În plus, Gloria nu cred că a reuşit să-şi creeze măcar o ocazie, apărându-se în cea mai mare parte a întâlnirii. Din păcate, jocul echipei a avut de suferit din cauza terenului tare şi a vântului puternic", a declarat Aurel Şunda după meci. În schimb,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Diana Şoşoacă nu are voie să intre în Ucraina. Interdicţia serviciului de securitate al ţării este valabilă pentru o perioadă de trei ani/ Şoşoacă: Am fost informată că există o ameninţare foarte serioasă şi iminentă la adresa vieţii mele

News.ro acum 38 minute
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) i-a interzis şefei partidului românesc pro-rus SOS România, Diana Iovanovici-Şoşoacă, care susţine războiul Rusiei împotriva Ucrainei, să intre în Ucraina timp de 3 ani, informează luni Ukrainskaia Pravda. ”

Copil de trei ani şi opt luni, mort după ce a căzut de la etajul al şaptelea al unui imobil din municipiul Giurgiu/ Poliţiştii fac verificări pentru a stabilit ce s-a întâmplat

News.ro acum 2 ore
Un copil de trei ani şi opt luni a murit, luni seară, după ce a căzut de la etajul al şaptelea al unui bloc de locuinţe din municipiul Giurgiu. Poliţiştii au început verificări pentru a stabili cum s-a produs incidentul.

Kelemen Hunor: „Dacă nu câștigă Antonescu, această coaliție nu are cum să meargă mai departe”

HotNews acum o ora
Președintele UDMR Kelemen Hunor a afirmat, la Digi24, că un eșec al lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale va duce la ruperea actualei coaliții de guvernământ până în toamnă, din moment ce s-ar dovedi că un conglomerat politic care are 3.000

Marius Tucă Show începe marți, 18 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 51 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

BEC a respins alte șapte candidaturi la prezidențiale, printre care și pe cea a rectorului SNSPA. Lista candidaților înregistrați până acum de către Birou

HotNews acum 6 ore
Biroul Electoral Central a înregistrat, luni candidaturile a patru persoane pentru alegerile prezidențiale din luna mai, respingând alte șapte. Printre cei respinși se află și Remus Pricopie, rectorul SNSPA, unul dintre cei care a contestat candidat

Primăria Capitalei a fost amendată de Garda de Mediu cu 100.000 de lei. „Restanțe majore în zona de calitate a aerului și gestiunea spațiilor verzi”

HotNews acum 3 ore
Primăria Capitalei a fost amendată cu 100.000 de lei de comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, din cauza neîndeplinirii unor măsuri dispuse anterior şi a menţinerii unor ”restanţe majore”. Astfel, Primăria Bucureşti nu are încă elaborat Registrul Spaţ

SuperLiga: Adrian Mutu nu mai este antrenorul echipei Petrolul Ploieşti

HotNews acum 3 ore
Raporturile contractuale dintre FC Petrolul Ploieşti şi antrenorul Adrian Mutu au încetat, decizia survenind prin acordul ambelor părţi, a anunţat luni clubul ploieştean. Adrian Mutu preluase conducerea tehnică a echipei de fotbal Petrolul Ploieşti

Prezența la simularea pentru Evaluarea Națională 2025 a depășit 90%. Câți elevi au susținut proba de Limba și literatura română

Libertatea acum 5 ore
Simularea examenului de Evaluare Naţională pentru elevii de clasa a VIII-a a început luni cu proba de Limba română. Ministerul Educaţiei a anunţat o prezenţă de 93% la această probă.

Gazprom, pierderi nete de aproape 13 miliarde de dolari anul trecut

HotNews acum o ora
Compania controlată de statul rus Gazprom a înregistrat pierderi nete de 1.076 miliarde de ruble (12,89 miliarde de dolari) în 2024, conform standardelor de raportare din Rusia (RAS), a anunţat luni agenţia rusă de presă Interfax, citează Reuters și

Un club de fotbal din Bulgaria a ţinut un minut de reculegere pentru un fost jucător. Dar acesta este în viaţă

HotNews acum 34 minute
Clubul bulgar Arda Kardjali a ţinut un minut de reculegere pentru unul dintre foştii săi jucători, pe care îl credeau decedat, dar care încă este în viaţă, relatează luni News.ro. Arda Kardjali a înfruntat Levski Sofia în etapa a 25-a a primei diviz

Vremea

București
acum

lun.

2°/13°
mar.

1°/6°
mie.

1°/9°
joi

3°/12°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/9°
joi

2°/12°
Constanta
acum

lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
joi

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

-4°/2°
mie.

-1°/7°
joi

0°/10°
Timisoara
acum

lun.

2°/7°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/8°
joi

1°/12°