Târgul de joburi pentru medici "Cariere în alb" găzduit, sâmbătă şi duminică, de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara a stârnit curiozitatea a peste 2.000 de studenţi, stagiari şi chiar medici specialişti. Nu mai puţin de zece firme de recrutare din Germania, Anglia, Irlanda, Spania, Belgia, Elveţia, Franţa, Suedia şi Norvegia au pus la dispoziţia vizitatorilor câteva mii de oferte de slujbe şi pachete salariale.
Ce fel de specialiştii caută occidentalii
Cele mai multe posturi disponibile în Europa, prezentate la târg, au fost în specializări precum medicina de urgenţă, anestezia, radiologia internă şi medicina internă, însă, paradoxal, cel mai căutat tip de job a fost cel de suplinitor, în condiţiile în care acesta presupune un contract de muncă temporar, cuprins între una şi trei săptămâni pe lună. "Târgul a fost vizitat de mulţi studenţi, dar şi medici specialişti. Probabil că nu vor pleca toţi în străinătate, dar aici au putut afla care sunt alternativele existente în prezent pe piaţa angajatorilor din domeniul medical", a precizat unul dintre organizatori, care a estimat că, sâmbătă, imediat după deschiderea de la primele ore ale dimineţii, târgul a fost luat cu asalt de peste 400 de persoane. Conform ofertelor de la târg, salariile oferite medicilor diferă în funcţie de experienţă şi vechime. Cele mai mici salarii sunt de 2.000 de euro pe lună, în Germania, pentru posturi care se adresează medicilor tineri şi proaspeţilor absolvenţi, însă medicii cu experienţă pot obţine salarii care ajung şi la 12.000 de euro pe luna, în Marea Britanie şi ţările scandinave, mai cu seamă dacă sunt specialişti în medicina de urgenţă. Unul dintre cei mai importanţi angajatori prezenţi la târg a fost lanţul de spitale din Germania, Asklepios Klinic, care caută medici rezidenţi din România cărora le oferă 2.000 - 3.000 de euro pe lună. @