Pentru că eşecul nu e deplin dacă nu-l tratăm cu voluptate, noua înfrângere a reprezentativei de fotbal a României se bucură de obişnuitul cortegiu de generalizări, explicaţii istorice, lamentări mioritice şi fluierături subţiri a pagubă. Sursa: EVZ

Nimicologi clarvăzători ne explică doct în mijloacele de informare în masă circumstanţele incapacităţii naţionalei de a mai bate pe cineva. Ultimul insucces dintr-o serie glorioasă doar pentru ceilalţi e un melanj compus din cumsecădenia poporului român, din conspiraţia mondială a cluburilor care nu-i titularizează pe ai noştri, din faptul că ne-a sărit elasticul jambierelor când ne-au făcut ţigani suporterii bosniaci, ca să nu mai zicem de veacul care a pus Herţegovina pe harta fotbalului.

Ca de obicei, ar fi nedrept să uităm de ghinion, căci ce altceva e colacul peste pupăză pe larg dezbătut în presa de specialitate - indisponibilitatea de ultim moment provocată de miozita lui Chivu şi de scaunele inconsistente ale lui Săpunaru? Vom asculta cu atenţie toate aceste răsturnări de mere peste pere, apoi le vom înjura competent, cu argumente şi anonim, denunţând faptul că am băut apă din fântânile pe care tot noi le otrăvisem.

La Zenica ne-am bătut singuri, cum facem - în sfârşit, acceptabil - de ceva vreme. Dar şi aici eşuăm. La cât lasă ai noştri impresia că ar fi în stare să se jertfească într-un meci decisiv (presupunând că le-o fi explicat Lucescu-cel-foarte-mic ce înseamnă să ai un punct peste Luxemburg în economia grupei), normal ar fi să piardă numai din autogoluri. Detaliul că îi lăsăm pe alţii să înscrie în locul nostru în poarta noastră e, pe de o parte, încă o demon straţie de micime, pe de alta, denunţă neputinţa adversarilor de a înţelege tactica noastră.

Fraţilor, chiar am făcut totul să pierdem. Practic, sătui să nu batem pe nimeni, am decis să ne batem singuri,