Absolvenţii de studii economice superioare vor putea întocmi evidenţa contabilă a firmelor care au cifră de afaceri şi active mai mici de 35.000 de euro.
“Persoanele care în exerciţiul financiar precedent au îndeplinit următoarele două criterii: cifra de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro, pot opta pentru un sistem simplificat de contabilitate, aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice. Nivelul indicatorilor prevăzuţi se poate modifica prin hotărâre a Guvernului”, se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii contabilităţii.
Documentul propune ca în cazul acestor firme contabilitatea să poată fi organizată şi condusă şi pe bază de contracte/convenţii civile încheiate potrivit Codului civil cu persoane fizice care au studii economice superioare, şi nu doar cu membri ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR).
Proiectul mai stabileşte, potrivit Mediafax, obligaţia firmelor, persoanelor şi instituţiilor publice şi regiilor autonome să păstreze aplicaţiile informatice cu ajutorul cărora au prelucrat datele înregistrate în contabilitate pe o perioadă de cel puţin 10 ani de la data încetării utilizării acestora.
Absolvenţii de studii economice superioare vor putea întocmi evidenţa contabilă a firmelor care au cifră de afaceri şi active mai mici de 35.000 de euro.
“Persoanele care în exerciţiul financiar precedent au îndeplinit următoarele două criterii: cifra de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro, pot opta pentru un sistem simplificat de contabilitate, aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice. Nivelul indicatorilor prevăzuţi se poate modifica prin hotărâre a Guvernului”, s