Fostul vicepreşedinte PSD Vasile Dâncu a declarat că rezervele sale faţă de demiterea preşedintelui Traian Băsescu, în 2007, au fost făcute publice şi în faţa conducerii partidului din care făcea parte.
Dâncu a declarat pentru Mediafax, comentând una din telegramele atribuite Ambasadei SUA şi care ar fi fost obţinută de Wikileaks, în care Viorel Hrebenciuc vorbea despre rezervele "grupului de la Cluj" faţă de demiterea lui Traian Băsescu, în 2007, că a prezentat la acea dată un studiu în Biroul Permanent Naţional al partidului.
"Este paradoxul modului în care se scrie istoria. Dacă în cazul telegramei în care apare o convorbire a lui Bogdan Chireac adevărul este ca la Radio Erevan, în cazul lui Viorel Hrebenciuc informaţia vine din interior şi o contrazice pe cea în care se afirmă că noi am fi fost în spatele eforturilor de a-l înlătura pe preşedinte. Rezervele mele de atunci erau bazate pe un studiu pe care l-am prezentat în BPN. Le-am spus (colegilor din BPN - n.r.) că 75% dintre români sunt împotriva demiterii lui Băsescu şi am avertizat că, dincolo de aritmetica simplă a voturilor în Parlament, o acţiune mai adecvată politic şi care să ne apropie mai mult accesul la guvernare ar fi fost introducerea unei moţiuni de cenzură, variantă pe care Ion Iliescu, Adrian Năstase şi alţii au respins-o", a explicat fostul vicepreşedinte PSD.
Dâncu a afirmat că în 2007, în BPN, deşi studiile sociologice arătau clar că românii nu susţin demiterea lui Băsescu, "unii colegi obsedaţi" au decis ca PSD să continue demersurile de suspendare, determinând "pierderea unui tempo important" pentru accesul PSD la guvernare.
El a menţionat că a explicat, sociologic, că PSD era mai avantajat din punct de vedere politic dacă oprea acţiunea împotriva lui Băsescu doar la "cartonaşul galben" arătat în Parlament, fără să continue cu referendumul de demitere.
"Am