Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce filme puteţi viziona în această săptămână la “Cinema Patria” din Ploieşti

Publicat in Adevarul, luni 28 martie 2011 ·

Ploieştenii sunt invitaţi să vadă trei pelicule de succes, din 2010, la "Cinema Patria" şi la Cinema 3D. Este vorba despre "Little Fockers", „The social network" şi „Cop Out".

"Little Fockers" (de luni până joi 15:00, 17:00, 19:00)

Înfruntarea dintre Jack Byrnes (Robert De Niro) şi ginerele lui, Greg Focker (Ben Stiller) ajunge la noi culmi în a treia comedie care continuă seria de mare succes începută cu "Un socru de coşmar" şi urmată de "Doi cuscri de coşmar". Laura Dern, Jessica Alba şi Harvey Keitel se alătură membrilor Familiei de coşmar, promiţându-ne o nouă comedie spumoasă.Au trecut 10 ani, Greg Focker are acum doi Fockeri micuţi împreună cu soţia sa, Pam, şi, după nenumărate ciocniri cu suspiciosul său socru, Jack, Greg poate să respire uşurat. A fost, de bine, de rău, acceptat în cercul încrederii familiei soţiei sale. Dar asta numai până când Jack îl ia iarăşi în vizor.(luni - joi 15:00, 17:00, 19:00)

„The social network"

Ploieştenii sunt invitaţi de la ora 17.30 să vizioneze filmul „Reţeaua de socializare", care dezvăluie momentul în care a fost creat Facebook, cel mai revoluţionar fenomen informatic de socializare de la începutul acestui nou secol - prin perspectiva oamenilor super-inteligenţi, care pretind, fiecare în parte, că ei sunt inventatorii. Rezultatul este o dramă în care se luptă cu forţe egale atât creaţia cât şi distrugerea; o luptă în care nu ni se prezintă un singur punct de vedere, ci poveştile contradictorii, ideile diametral opuse şi relaţiile sociale în plină metamorfoză, care definesc lumea noastră de astăzi. (Joi : 10:00, 12:30, 15:00, 17:30, 20:00)

„Cop Out"

În regia lui Kevin Smith, filmul "Poliţai în misiune" ne prezintă doi vechi colegi de echipă de la NYPD, care se află pe urmele unui baseball-card extrem de valoros, trezindu-se în competiţie cu un adversar fără scrupule, un gangster obsedat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul Hezbollah la uciderea liderului Hassan Nasrallah. Au fost vizate mai multe locaţii din Israel

Mediafax acum 32 minute
Hezbollah nu a confirmat moartea lui Nasrallah. Gruparea susţinută de Iran a declarat că a lansat un tir de rachete şi artilerie care a vizat Rosh Pina, Sa'ar şi Avivim în nordul Israelului, potrivit CNN. Sirenele au fost activate în Safed şi în Gal

Liderul suprem al Iranului, mutat într-o locație securizată, în condiții de securitate sporită, după asasinarea liderului Hezbollah

HotNews acum o ora
Ayatollahul Ali Khamenei a fost transferat într-o locație sigură din interiorul țării, cu măsuri de securitate sporite în vigoare, au declarat pentru Reuters doi oficiali regionali de la Teheran. Sursele agenției au precizat că Iranul a fost în cont

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 2 ore
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 2 ore
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 3 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum o ora
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Proiect USR pentru ca lecţiile de tehnologia informaţiei şi comunicaţii să fie mai atractive - Profesorii vor putea colabora cu experţi din industria IT / Prevederi în PNRR pentru echiparea şcolilor

News.ro acum 2 ore
Deputaţii USR Diana Stoica şi Alin Apostol au depus un proiect de lege prin care creează posibilitatea ca şcolile să apeleze la experţi din domeniu pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice, pentru ca elevii să aibă lecţii de tehnologia

Cel puţin nouă morţi şi 48 de dispăruţi în largul Canarelor, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

News.ro acum o ora
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 48 au fost date dispărute după naufragiul unui vapor cu migranţi în apropiere de Insula El Hierro, în arhipelagul spaniol Canare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă salvamarii spanioli, relatează AFP

Apele Române continuă intervenţiile în zonele cu risc de inundații. Diguri provizorii pentru a stopa apa FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Apele Române anunţă, sâmbătă, 28 septembrie, că se continuă intervenţiile în zonele vulnerabile, fiind realizate diguri provizorii pentru a stopa apa în cazul unei breşe. Acestea sunt ridicate până la cotele prognozate ale Dunării, de 9500 mc/s. Pes

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 6 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Vremea

București
acum

28°
sâm.

19°/30°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/27°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°