Chipurile frumoaselor doamne şi domniţe din Evul Mediu au fost zugrăvite de pictorii de odinioară pe pereţii bisericilor pe care acestea le-au ctitorit alături de familiile lor.
Chiar dacă nu au rămas vestimentaţiile pe care le purtau în acei ani, există încă piese de port şi fragmente din îmbrăcămintea acelor ani, care vorbesc despre eleganţa domnitorilor, boierilor şi boiernaşilor acelor vremuri. De unde îşi procurau textilele de lux? Cumpărarea acestora nu era deloc simplă.
După căderea Constantinopolului, relaţiile economice cu vestul Europei au intrat în declin. Genovezii au pierdut contactul cu negustorii din Caffa, Chilia sau Vicina, iar Trapezuntul, Damascul, Hereke şi Antiohia au devenit noile centre de producţie a mătăsii, aflăm din volumul "Comori arheologice restaurate în Bucovina". Din secolul al XVI-lea, mărfurile de lux precum serassirul, kamhaua ori sendalul au înlocuit treptat brocarturile şi strălucitorul "drappi d’oro" importate din Italia, Cehia ori Flandra, după ce Marea Neagră a fost transformată într-un "lac turcesc".
Forţa economică a domnitorilor români şi a boierilor nu era deloc de neluat în seamă dacă ţinem seama de distanţele de la care erau aduse mărfurile, la preţurile enorme ale metrajelor care erau incluse în foile de zestre, majoritatea ţesăturilor fiind donate bisericilor şi mănăstirilor ctitorite. Iniţial, broderia cu fir de aur era adusă din Bizanţ, Siria şi Persia, aceasta fiind lucrată ulterior în atelierele mănăstireşti din Ţările Române. De asemenea, un anumit tip de broderie opacă a fost transpusă pe cămaşa costumului popular, în fel de fel de modele cromatice.
Încă din secolul al XIV-lea, negustorii italieni aduceau în oraşele-târg de la Dunăre sau Marea Neagră stofe scumpe. Dantelării de influenţă orientală erau folosite pentru confecţionarea pălăriilor, dar
