Caz: Angela, de 19 ani, se prezintă la serviciul de gardă al Spitalului de Boli Infecţioase Craiova, pentru febră, astenie fizică, erupţii la nivelul corpului. Anamneza reţine că a fugit de la domiciliul părinţilor la 16 ani, a avut slujbe temporare şi parteneri sexuali multipli. Angela este internată în spital. La câteva zile, primeşte rezultatul: este infectată cu virusul imunodeficienţei umane - HIV.

În Secţia HIV/SIDA a Spitalului de Boli Infecţioase din Craiova, în al cărei registru de internări figurează şi numele Angelei, constant sunt internaţi 10 - 12 bolnavi. Vin aici pentru analize, pentru ameliorarea unor efecte secundare ale bolii care, uneori, le dau peste cap organismul. Căci HIV are arme secrete, sigure, dure şi perfide: oferă teren prielnic pentru hepatita de tip B, tuberculoză, numeroase complicaţii digestive şi neurologice. Oamenii se refugiază aici răpuşi de boală, cu certitudinea că doar în spital mai pot găsi salvarea. Sau poate doar aici descoperă ce se află în spatele unor simptome aparent obişnuite. De aici încolo, viaţa lor are un singur sens - drumul, mai lung sau mai scurt, spre stadiul final, SIDA.

„Lotul ‘87 - ‘90“

Aşa sunt etichetaţi 56 dintre cei 219 bolnavi HIV aflaţi astăzi în evidenţele Spitalului de Boli Infecţioase Craiova. Sintagma e cutremurătoare. O statistică medicală care dezvăluie drama românilor la sfârşitul anilor ‘80. Primul caz HIV a fost depistat în România în 1985, la un medic stomatolog homosexual din Bucureşti. Virusul a reapărut doi ani mai târziu în Constanţa, însă secretomania sistemului - cum apreciază medicul specialist prof. dr. Augustin Cupşa, de la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova - a făcut ca datele identificate să rămână tăinuite. ‘89 a fost anul de vârf, cu cele mai multe infectări - în ţară, dar şi la Craiova. Dar, până să i se aducă la cunoştinţă lui Nicolae Ceauşescu