Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hillary Clinton: O operaţiune militară în Siria ar putea fi luată în calcul

Publicat in Antena 3, luni 28 martie 2011 ·

Secretarul de stat american Hillary Clinton a declarat că Statele Unite nu au intenţia de a lansa o operaţiune militară în Siria, dar dacă se va forma o coaliţie internaţională, cu acordul Consiliului de Securitate al ONU, o asemenea operaţiune „poate fi luată în calcul”, conform AFP.

Clinton a fost întrebată dacă Statele Unite intenţionează să se implice în situaţia din Siria la fel cum o face în Libia. Secretarul de stat a declarat că Statele Unite nu se vor implica şi a adăugat că „fiecare dintre aceste situaţii este unică”.

"Dar acest lucru nu se va întâmpla, pentru că nu ştim exact ce se va întâmpla, ce va declanşa", a adăugat ea, subliniind diferenţele între situaţiile din Siria şi din Libia.

Proteste violente au avut loc vineri în Siria, soldate cu zeci de victime, în oraşul Deraa, inclusiv un copil ucis în oraşul Latakia, conform Reuters.

„Situaţia s-a înrăutăţit în Siria în ultimele săptămâni, autorităţile au făcut uz de muniţie şi gaz lacrimogen. Incidentele s-au soldat cu 37 de oameni ucişi în Deraa, inclusiv doi copii”, a declarat Rupert Colville, purtător de cuvânt al Comisiei pentru Drepturile Omului din cadrul Naţiunilor Unite.

Sâmbătă au avut loc noi confruntări extrem de violente. Au fost ucise 12 persoane, între care membri ai forţelor de securitate, civili şi doi insurgenţi.

Secretarul de stat american Hillary Clinton a declarat că Statele Unite nu au intenţia de a lansa o operaţiune militară în Siria, dar dacă se va forma o coaliţie internaţională, cu acordul Consiliului de Securitate al ONU, o asemenea operaţiune „poate fi luată în calcul”, conform AFP.

Clinton a fost întrebată dacă Statele Unite intenţionează să se implice în situaţia din Siria la fel cum o face în Libia. Secretarul de stat a declarat că Statele Unite nu se vor implica şi a adăugat că „fiecare dintre a

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 50 minute
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum o ora
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°