Europarlamentarul Adrian Severin şi-a depus, luni, demisia din PSD, înaintea şedinţei Biroului Executiv al organizaţiei PSD Bucureşti, în care urma să se analizeze solicitarea formulată de conducerea partidului privind excluderea sa din formaţiunea social-democrată, potrivit Mediafax.
Surse din PSD au declarat că Severin i-a anunţat, înainte de şedinţa Biroului Executiv al organizaţiei, că demisonează din PSD.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, declarase, luni, că, dacă europarlamentarul Adrian Severin nu îşi va prezenta demisia, la şedinţa conducerii PSD Bucureşti, va fi exclus, neaştepându-se la surprize din acest punct de vedere.