Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dăneşan, Matei şi Urcan cer drept de vot în Consiliile Locale

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 28 martie 2011 ·

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a spus că în zilele următoare, va înainta Guvernului un proiect de modificare a Legii administraţiei publice locale, privind statutul primarului, în urma căruia primarii vor putea să conducă şedinţele de consiliu local şi vor avea “drept de vot”. Acesta a declarat, sâmbătă, la Olăneşti (Vâlcea), la o întâlnire cu prefecţii, că învestirea consilierilor, atât la începutul mandatului, cât şi pe parcursul acestuia, să fie realizată “prin hotărâre judecătorească, şi nu prin votul consilierilor locali”, potrivit Mediafax.

Dorin Dăneşan, de acord cu modificările

Primarul municipiului Sighişoara, Dorin Dăneşan este de acord cu această modificare. „Este un lucru normal pentru că dacă tot primarul pregăteşte materialul de şedinţă şi propune proiectul de hotărâre normal ar fi să aibă şi el un drept de vot”, ne-a declarat acesta. În ceea ce priveşte validarea consilierilor prin hotărâre judecătorească Dăneşan spune că nu este neapărat necesară. Dăneşan vine, însă cu propunerea ca primarul să numească vice-primarul. „Aici nu ştiu ce să zic pentru că ei sunt aleşi şi după ce sunt validaţi, ca şi primarul, depun un jurământ. Eu aş veni cu o altă propunere de modificare. Vice-primarul ar trebui numit de primar şi să nu fie ales de către consiliu. Eu aşa aş vedea acest lucru pentru că fiecare primar ar trebui să-şi pună lângă el un om cu care să poată să lucreze. Din fericire eu nu am această problemă dar văd la alte primării unde se votează vice-primari care să încurce primarii. Nu este bine pentru comunitate acest lucru”, a mai spus Dăneşan.

Adrian Matei şi Florin Urcan pe aceeaşi lungime de undă

Primarul Municipiului Târnăveni spune că aceste modificări la Legea Administraţiei Publice sunt absolut necesare şi că el ar duce la o administraţie mai eficientă, evitându-se anumite blocaje din Consiliul Local

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FIDELIS de octombrie: Titluri de stat în lei și euro, cu dobânzi neimpozabile de până la 8,20%

HotNews acum o ora
Începând de astăzi, 10 octombrie, până vineri, 17 octombrie, persoanele fizice (rezidente și nerezidente), cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, a transmis vineri Ministerul Finanțelor. Titlu

Rusia anunță că ar susține candidatura lui Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace

HotNews acum 47 minute
Anunțul a fost făcut pentru agenția de presă Tass de unul dintre consilierii apropiați de Vladimir Putin, Iuri Ușakov, scrie Reuters. Tentativa lui Donald Trump de a deveni al cincilea președinte american premiat cu Nobelul pentru Pace a primit un s

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

Alerta de tsunami ridicată în Filipine după cutremurul cu magnitudinea 7,4

Ziua Constanta acum o ora
Centrul de alertă pentru tsunami din Pacific (PTWC) a ridicat vineri alerta de tsunami emisă pentru Filipine, Palau și Indonezia, la câteva ore după ce un cutremur cu magnitudinea 7,4 a lovit sudul Filipinelor. Centrul de alertă pentru tsunami din P

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

BusinessMagazin acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă, în prognoza valabilă pentru perioada 13 octombrie – 10 noiembrie, că valorile termice se vor situa, în general, în jurul mediilor multianuale, cu abateri uşoare de la normal, iar regimul pluviometric v

Cabinetul israelian ratifică armistiţiul din Gaza şi acordul privind schimbul de ostatici cu Hamas / Ostaticii deţinuţi în Gaza vor fi eliberaţi în decurs de 72 de ore

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul Israelului a aprobat planul de încetare a focului în Gaza şi de eliberare a ostaticilor, a anunţat biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu într-o declaraţie, ceea ce înseamnă că aermistiţ

Instagram s-ar putea lansa pe TV / ”Dacă comportamentul şi consumul de pe aceste platforme se mută la televizor, atunci trebuie să trecem şi noi la televizor”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meta ia în calcul dezvoltarea unei aplicaţii de Instagram pentru televizoare, spune şeful platformei Adam Mosseri, transmite News.ro. O posibilă viitoare versiune pentru televizoare a Instagram ar pu

Tentativă de asasinat cu dronă asupra premierului Belgiei. Suspecții au fost reținuți

Ziua Constanta acum 2 ore
Autoritățile federale belgiene au arestat trei tineri suspectați de implicare într-o tentativă de atac terorist asupra unor politicieni, printre care și premierul Bart De Wever. Aceștia au fost reținuți joi dimineață la Anvers și acuzați de tentativ

România a câștigat amicalul cu Republica Moldova

Ziua Constanta acum 10 ore
Echipa națională de fotbal a României a câștigat meciul amical cu Republica Moldova, jucat joi, 9 octombrie 2025, pe Arena Națională din București. Tricolorii s-au impus cu 2-1, prin golurile lui L. Munteanu 12, I. Hagi 44 / I. Radu 38-autogol. Româ

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

10°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°